Greşeala pe care mulţi o fac, nu cu mult înainte de noul an, e aceea de a zice că e un nou început, unul mai bun sau că noul an va fi mai bun în toate privinţele. E complet irelevant faptul că tu crezi sau zici că va fi un an bun. Ceea ce ţine de relevanţă se constituie prin fapte.

Felul în care se va desfăşura acest an ţine de acţiunile tale, nu de speranţa ta. Speranţa ţi-o atribui atunci când tu nu mai eşti capabil să faci ceva, iar faptele tale nu vor mai avea nici o influenţă, însă atâta timp cât sunt căi prin a-ţi face un an mai bun, urmează-le! Şi de cele mai multe ori sunt! Şi sunt foarte multe.

Citeste in continuare… »

… şi totuşi nu multă lume îşi bate capul cu ea. În alte ţării, oamenii pun accent pe acest lucru, pe când la noi cea mai cunoscută asigurare e cea RCA, obligatorie, pe care o au toţi fiindcă e obligatorie. Vorbind de asigurare, la modul general, este o necesitate?

Eu zic că da, fiindcă protecţia este necesară şi când zic protecţie nu mă refer doar în cazul autovehiculelor… şi asigurarile de locuinta şi de viaţă sunt ceva elementare. Nu obligatorii prin lege, dar fiindcă riscurile din România sunt cu mult mai mari (aproape) faţă de orice altă parte a globului, zic să dăm un pic de importanţă. Citeste in continuare… »

Viaţa-i de căcat? Nu! Doar datorită faptului că trecem prin câteva momente deprimate nu înseamnă că va fi întotdeauna aşa. Fiecare trece prin astfel de faze, cheia este să trecem peste, chiar dacă peste unele e mai greu de sărit… asta nu înseamnă că nu putem să ne continuăm viaţa cu bine, trebuie doar să avem răbdare şi să fim susţinuţi de cineva apropiat: prieteni, familie… şi asta e foarte important, pentru că avem nevoie de păreri, de încurajări şi de cineva care pur şi simplu să ne asculte, să ne eliberăm.

Una dintre cele mai eficiente metode, de a trece peste orice moment nasol din viaţa, ţine de timp… dacă reuşeşti să-ţi concepi un program mai aglomerat e foarte bine (depinde din ce punct îl priveşti). Fiindcă atunci când ai multe de făcut în fiecare zi, nu mai eşti atât de concentrat pe problemele tale, nu ai timp să îţi mai baţi atât de mult capul. Timpul liber în momente deprimate poate fi foarte fatal… Citeste in continuare… »

Nu ştiu dacă e doar un mod prin care să ne exprimăm cu adevărat starea, dar cu siguranţă dramatizarea a devenit ceva obişnuit în lumea adolescenţilor şi nu numai. Pentru că atunci când eşti adolescent vezi multe filme, fără şto, chiar vezi. De ce credeţi că mi-am făcut şi site de filme?

Pentru că mă uit la multe filme şi dacă mă tot uit hai să nu fie degeaba… iar filmele te influenţează, pentru că la vârsta adolescenţei eşti cel mai uşor de influenţat sau manipulat (cu toate că sună prea urât).

Viaţa bate filmul, da, dar adolescenţa e cunoscută ca având cei mai frumoşi ani din viaţă, pentru că la vârsta asta nu ştim cu adevărat ce e greul, ne place să visăm şi nimic nu ne împiedică de la sportu’ ăsta (dacă ar fi să şi slăbim visând, ar fi mişto), cu toate că visăm mult prea înainte de prezent. Când eşti tânăr visezi la chestii seriose (job, familie, carieră), iar când eşti adult visezi la clipele în care nimic nu-ţi stătea în cale şi nu aveai griji. Trăim clipa, dar într-un mod involuntar ne gândim şi la cum va arăta viaţa noastră peste câţiva ani şi ne facem şi planuri inevitabil. Citeste in continuare… »

Vreau să scriu ceva, simt că trebuie să scriu ceva, dar nu ştiu ce. De fapt ştiu, dar nu găsesc cuvintele potrivite. De fapt le găsesc, dar nu le găsesc o ordine. De fapt le găsesc ordinea, dar nu am inspiraţie pentru titlu. De fapt… sunt tare confuz. În ultimul timp am nişte senzaţii, oarecum ciudate. Fiecare lucru, până şi cel mai mărunt, îmi e foarte semnificativ, îi acord importanţă foarte mare şi în acelaşi timp parcă nu’s interesat.

Simt că trebuie să fac ceva, ştiu că trebuie să fac ceva, însă am o reţinere, o teamă… ce teamă? De eşuare… mi-e teamă că nu va ieşi aşa cum vreau. Sunt obişnuit să nu iasă totul aşa cum plănuiesc sau cum îmi doresc, dar in aceasta privinţă nu pot să ma împac cu un eşec, chiar nu pot. Prefer să nu fac acel lucru, astfel să nu ştiu dacă ar fi fost un eşec! Şi totuşi dacă va fi aşa cum mi-am imaginat? Dar eu mi-am imaginat şi finaluri nepotrivite… dacă va fi bine şi voi răsufla uşurat? Dar dacă nu? Citeste in continuare… »

Trebuie ca fiecare întrebare să aibă un răspuns? Şi dacă nu există acel răspuns sau dacă nu e cunoscut? Oamenii caută, presupun, dau la nimereală… lucru tipic rasei noastre. Puţini sunt cei care acceptă absenţa unui răspuns, ceilalţi sunt disperaţi şi mereu cu gândul la aflarea acestuia. Să fie oare de vină curiozitatea? Nu degeaba se zice că poţi muri datorită curiozităţii de a cunoaşte… e adevărat!

Trebuie să existe logică? Au loc multe fenomene care nu au vreo logică. Ştiinţa intervine, caută o explicaţie, o definire a acestuia şi dacă nu reuşesc? Atunci una din presupunerile lor vor deveni explicaţia oficială, chiar dacă aceasta e incertă!

Trebuie să aibe vreun sens? Fiecare decizie pe care o iei trebuie să fie luată din pricina unei persoane, întâmplări sau oricare alt lucru? Drumul pe care-l apuci trebuie să te ducă neapărat unde vrei tu? Nu te gândi ce va fi la capătul drumului, acolo unde vrei să ajungi… admiră peisajul, bucură-te de drum, fiindcă s-ar putea să nu te mai întorci sau dacă te întorci să nu mai fie aceeaşi privelişte… Citeste in continuare… »

Deci am citit articolul lui Razna în care ea spune câteva motive de ce nu crede în Dumnezeu. Nu am să vorbesc despre ea sau alte persoane… nu crede, treaba ei, e liberă să aleagă. Ce mă deranjează a fost să văd cât de multe persoane o susţin, prin faptul că nici ei nu cred în Dumnezeu…

Religile – sunt ortodox şi nici nu ştiu ce înseamnă asta… la biserică abia mă duc, iar faptul ca să mă spovedesc sau altele se întâmplă şi mai rar. Deci ce vreau să zic e că nu respect condiţiile religiei mele şi puţini sunt cei care o fac, dar asta nu înseamnă că nu cred în Dumnezeu.

Deci treaba asta cu religile mi se pare o porcărie… fiecare are o poveste a lui… nu zic că nu cred ceea ce îmi povesteşte profa de religie, cu toate că şi aia e dusă rău… dar nici nu dau importanţă aşa mare. Recunosc, aşa sunt eu! Bă, eu măcar cred în Dumnezeu!

Bun, uitaţi cum gândesc eu… Unde a început totul? – întrebarea asta mi-o pun în minte de fiecare dată când aud ”Crezi în Dumnezeu?” sau alte întrebări de genu.

La început era nimic. Doar El… apoi a creat cosmosul, planetele, printre care şi pământul. Deci eu am rămas cu conceptul că atunci când nu exista nimic, defapt era cineva, care a transformat nimicul în multe. Nu prea ştiu cum să vă explic mai clar, că nu’s mare filozof.

După ce a creat planeta o fi creat dinozaurii prima oara sau cine ştie… cert e că a dat VIAŢĂ.

Asta e minunea oameni buni, faptul că voi existaţi! Şi nici nu ştiţi să mulţumiţi, ba dimpotrivă, mai veniţi şi cu întrebarea că de ce existaţi? Păi fiecare dintre noi are un rol în viaţa asta… chiar şi faptul că exişti poate schimba lumea. Iar cum sunt şi persoane care nu cred în Dumnezeu, chiar schimbă lumea…

Deci Dumnezeu v-a dat viaţă şi tot odată libertate… libertatea de a gândi şi de aţi alege singur drumul. Nu Dumnezeu te omoară, deşi el e singurul care are voie să vă ia viaţa… tu îţi alegi singur calea, chiar dacă e una greşită. Dumnezeu uneori intervine, alteori nu, dar iară, depinde de tine.

Nu da vina pe El că s-a dus cutare sau că lumea e rea… Dă vina pe oamenii care o fac să fie rea.

RĂUL NU EXISTĂ!

Da, nu există răul… bunătatea există, iar răul este defapt absenţa lui Dumnezeu, absenţa care cum se provoacă? Cine e de vină că Dumnezeu nu e lângă tine? TU! De ce? Păi sunt mai multe motive pe care tu le ştii… spre exemplu faptul că nu crezi că El există sau faptele care le faci, mă refer la cele rele.

Deci nu-L învinovăţiţi pe Dumnezeu, ci învinovăţiţi-vă pe voi!

Nu aveţi nevoie de dovezi vizuale, auditive, etc, ca să ştiţi că Dumnezeu există. Dacă nu exista El, nu aţi fi existat nici voi!

Minunile - sunt atâtea minuni pe care Dumnezeu le face, dar le face celor care merită. Iar dacă Dumnezeu a luat un om bun în ceruri, nu trebuie considerat imediat un lucru rău făcut de El, pentru că ştie ce-i mai bine pentru toţi. Şi cu toate ca pare absurd… sunt oameni care sunt prea buni pentru lumea asta.

Dacă Dumnezeu ar vindeca pe toţi, atunci credeţi că ar fi mai bine? Într-un fel, da, dar acele persoane care merită cu adevărat să fie vindecaţi vor mai fi deosebiţi de ceilalţi care totuşi au greşit, au făcut păcate… unii mai multe alţii mai puţine.

Bolile nu sunt cauzate de Dumnezeu, ci de cei în cauză. Iar aceste bolile pot fi considerate pedepse… eu mă refer în general, pentru că sunt persoane care nu au făcut rău şi îmbolnăvite sau luate de pe pământ…

Pentru a crede în Dumnezeu (mă refer la cei care nu cred) mulţi simt nevoia să facă parte la o experienţă miraculoasă. Universul, pământul, viaţa, cred că sunt cele mai mari minuni şi tot odată dovezile că există un Creator. Puteţi să răspundeţi la întrebările legate de viaţă, moarte, univers şi aşa mai departe? Nu. Atunci nu e o greşeală să nu crezi că este există o fiinţă supremă care le-a creat şi care în acelaşi timp le deţine?

Dacă Îl cauţi pe Dumnezeu numai când ai nevoie sau prin diferite adresări precum: ”Doamne vreau aia”, ”Doamne fă asta” atunci categoric n-o să-L găseşti.

Trebuia să te rogi la El seară de seară, nu atunci când ai nevoie… iar atunci când te rogi, roagă-te cu credinţă şi fii cu gândul la ce zici, nu în altă parte. Încearcă să fi concentrat la rugăciune, nu la ce vei scrie mâine pe blog. Dacă nu ai credinţă roagă-te la El să te ajute, cere-I credinţă. El ştie ce fel de om eşti şi cum să te ajute.

La urma urmei, dacă crezi în ceva, cineva… într-un mod involuntar crezi şi în Dumnezeu, pentru că el a creat acel ceva sau acel cineva în care crezi.

Crezi nu crezi, e decizia ta! Dumnezeu ţi-a dat şi libertatea la această decizie.

Şi acum, întrebarea – Tu crezi în Dumnezeu? De ce?