Desenele copilăriei!

July 12th, 2009. Din categoria Amintiri 524 views

Da… azi voi discuta despre desenele animate la care ne holbam toată ziua. Când eram mic ai mei mergeau la lucru, iar eu stăteam cuminte la televizor şi mă uitam la desene.


Cu ce m-a ajutat pe mine faptul că m-am uitat la desene?

Am învăţat engleza! Pentru că înainte şi mai precis acu 8-9 ani nu erau traduse desenele animate. Unele da, dar eu obişnuiam să mă uit doar pe Cartoon Network.

În primul rând Cartoon Network era canalul meu preferat. Numai acolo mă uitam la desene. Nu era fox kids înainte sau minimax…


Desenul preferat…

Tom şi Jerry… sincer cui nu i-a plăcut desenele alea? Roluriile principale erau ocupate de un motan şi un şoricel, care se certau, se băteau, se fugăream, se împăcau, etc. Apoi mai intervenea şi alte personaje secundare…

Desenele au început să îşi piardă farmecul atunci când creatorii nu mai aveau idei! Până la urmă s-au scos filme animate în care Tom şi Jerry aveau deja voce şi tot aşa era cât mai dezvoltată povestea desenului.

Până şi acuma mă amuză aceste desene, chiar dacă le-am văzut de n ori! Pornesc televizorul şi las pe cartoon… :)

Despre desenul ce v-am vorbit mai sus… Tom şi Jerry e ceva clasic, primul desen de succes! Apoi a început să îmi placă Petter Pan.

Asta când am mai crescut.

Deja era vorba de copilărie, viaţă.

Desenul care îşi porneşte povestea prin plecarea unor copii de la oraş, cu un băiat rămas orfan, în Ţara de Nicăieri. Copii dorinduşi să nu facă altceva decât să se distreze! Aici în Ţara de Nicăieri timpul este oprit. Copii numai cresc şi rămân la vârsta pe care o au.

Pe parcursul desenului povestea începe să ia o întorsătură neaşteptată. Wendy, fata cea mai mare… se îndrăgosteşte de Petter şi îi consideră pe ceilalţi copiii ei. Ea fiind ca o mamă pentru ei.

Ca în orice poveste este şi un personaj negativ, rău. Hook şi tovarăşii lui piraţii care locuiesc pe o corabie încearcă să-l prindă pe Petter, dar el de fiecare dată scapă.


Aceste două desene sunt preferatele mele! Mă rog, au fost…. deoarece numai am timp să mă uit la desene.


Desenele animate au un rol foarte important în viaţa unui copil, pentru că el ce vede acolo imită în viaţa reală. Iar dacă desenele sunt ceva ce copilul ar avea de învăţat din temă e foarte bine.

Da articol participă la concursul organizat de desenele-copilăriei.net

Aş vrea să discut unpic şi ceva despre acest site.

Pot spune că este o idee unică!!! Nimeni nu s-a mai gândit să facă un astfel de site sau cel puţin eu nu am mai văzut pe alte site-uri.

Mă refer la ideea a putea vedea episoduriile cu desenul tău preferat din copilărie online, când vrei tu.

Să nu te laşi de acest proiect… :)

Şi aş avea un sfat pentru administratorul concursului:

Câştigătorul ar trebuii să fie normal ales de tine, pentru că tu şti cel mai bine cine e câştigătorul, pentru că prin poll se va apela la diverse metode ilegale din punct de vedere al concursului. O să pună lumea să dea vot…

E doar un sfat. :)


Şi care e desenul vostru preferat?


Pagina 1 din 11