De câte ori ţi s-a întâmplat ca atunci când te uitai la un film, să te pui în pielea unui personaj şi să fii un pic frustrat de decizia lui, fiind una absurdă? Eu o păţesc de fiecare dată. Tocmai ce am văzut un film, în care personajul principal făcea nişte chestii chiar tâmpite, ilogice, care in viaţa reală chiar nu le-ar fi făcut, cel puţin aşa consider eu, cu toate că e doar un film, acest lucru mă enervează.
Din momentul în care mă aşezat în pat şi dau play, uit de tot din jur şi mă simt ca şi cum eu aş fii în film, doar că nu mă pot controla, să zic, să fac, ce vreau… şi urăsc chestia asta, fiindcă ştiu alte metode, alte decizi, poate mai bune, dar nu pot să le aplic. Acest lucru mi se întâmpla cam de fiecare dată, excepţie ar fii când filmul este unul care mă ţine în suspans sau care mă face să îmi pun întrebări.
Sunt sigur că sunt persoane cărora li s-au întâmplat şi în afara filmelor. Ca exemplu, atunci când vezi pe stradă câţiva şhukari care îşi bat joc de o altă persoană, dacă te pui în locul lui, cu siguranţa îţi va stârni deranjament acest lucru şi poate chiar te va îndemna acţionezi.

