Comunicarea e esenţială

August 3rd, 2010. Din categoria Relaţii Sfaturi 240 views

Nu am mai scris de ceva timp articole pe subiectul ”el şi ea”. M-am uitat la filmul ”How to make love to a woman” şi ştiţi că unele filme sunt luate din viaţa reală. În film tipul nu reşeşte să o satisfacă pe prietena lui şi se duce la staruri porno, lesbience, prieteni şi aşa mai departe, să se informeze. În fine dacă sunteţi curioşi mai departe vizionaţi filmul aici.

Dar nu era mai uşor s-o întrebe pe prietena lui şi să lămurească treaba cu ea? Că doar ea ştie ce vrea… dar se pare că uneori cele mai simple lucruri sunt cele mai grele.

Să nu mă luaţi cu ”Ăsta e film, amigo…”. Cu toate că e film aşa se întâmplă şi în viaţa reală. Multor persoane le e frică să comunice. Da, aşa e… le e frică să întrebe sau poate le e ruşine. Ca să mă înţelegeţi, eu nu mă refer la problema tipului din film ci la o relaţie în general cu diferite probleme, nu pe tema satisfacerii…

Comunicarea e esenţială. Nu doar într-o relaţie iubit-iubită ci şi în relaţiile de prietenie sau în relaţiile cu familia.

Familia - în familie trebuie (e lege) să fii deschis. Părinţii sunt singurii în care poţi să ai încredere deplină, pentru că spre deosebire de prieteni, aceştia nu or să te lase la greu niciodată (mai sunt şi familii destrămate, dar eu vorbesc în general). În plus, cu toate că generaţia părinţilor noştri era diferită faţă de cea prezentă, totuşi au ceva experienţă din viaţă, de zile grele, de căzături şi multe altele.

Când ai o dilemă, o întrebare fără răspuns, o problemă, o greşeală… comunică-le şi lor (părinţilor) pentru că ei pot să te ajute, să te îndrume. Părinţii te pot ajuta în multe perspective, moral, dar şi financiar, cu toate că majoritatea nu vor să apeleze la banii părinţilor, dar măcar până te lansezi şi faci bani tu singurel… şi atunci o să-i poţi înapoi, chiar cu dobândă. Dar nici să exagerezi, să profiţi de bunătatea părinţilor, trebuie să înveţi şi tu ce e greul, pentru că o să ai şi zile proaste.

Familia întotdeauna trebuie să fie pe primul loc.

Relaţia ta – are nevoie şi ea de o comunicare deschisă. Într-o relaţia iubit-iubită comunicarea poate fi uneori grea, din partea fetelor, pentru că le e greu să spună adevărul sau aşteaptă momentul potrivit. Chestia asta mi se pare total absurdă. Dacă nu există comunicare, nu există nici relaţie sau va exista, dar una scurtă.

Eu fiind un puşti în vârstă de 17 ani, nu prea pot să vorbesc despre căsătorie, dar am văzut şi cuplu căsătorit care abia comunicau. Eu mă refer în principiu pe relaţiile dinaintea căsătoriei. Şi oricum relaţile ”de liceu” sunt (majoritatea) cu un scop (al băieţilor), dar există şi excepţii, din care fac şi eu parte.

Prietenii – ăştia i-am pus la sfârşit pentru că nu prea îs curios de ei, de fapt nici nu ştiu de ce i-am trecut… E ok să fii comunicativ şi cu ei, de ce nu? Dar să nu prea prinzi încredere în ei şi ai grijă ce le comunici. Comunică în aşa fel încât să nu îi deranjezi. Spune-i că îţi place cum e îmbrăcat, chiar dacă e îmbrăcat ca un papagal, spune-i că tipa aia i-a făcut cu ochiu, chiar dacă ţi-a făcut ţie.

Spune-le ce vor să audă, cu toate că nu e bine şi ar trebui să le spui adevăruri, astfel ei să se reprofileze, să se îmbunătăţească în anumite privinţe, dar dacă le spui asta, ai şanse mari să te alegi cu noi duşmani şi să fii catalogat ca o persoană fiţoasă, încrezută, şhukar sau alte însuşuri, care de fapt sunt atribuite lor.

Prietenii cred că sunt singura excepţia din categoria ”spune-i ce trebe să audă, nu ce vrea să audă”.

Comunicarea adevărului – dacă comunicăm cu cineva, trebuie totuşi să spunem adevărul, să fim sinceri… chestia asta e esenţială, doar că lumea o percepe ca pe un lucru rău. Trebuie să spunem persoanele din jur ce ne deranjează. Ştiu, e greu, poate fi interpretat drept o răutate, invidie, etc, dar trebuie să ştii cum să-i explici. Nu vezi unul pe stradă cu pantaloni din ăia strâmţi şi te duci la el şi îi zici ”Frate, pari foarte gay în pantalonii ăia…”.

Mă refer la cei pe care-i cunoşti… oferă-le părerea ta, argumentează, află şi tu părerea lor şi poate ajunge-ţi la o hotărâre, la o concluzie, care să convină ambelor părţi. E posibil ca la început să te fi înşelat, dar măcar ai spus ce părere ai, ai încercat să ajuţi… sunt persoane care acceptă acest lucru pozitiv şi îţi mulţumesc că le-ai deschis ochii, i-ai adus la realitate…

Acei oameni care te vor îndepărta după aceea, lasă-i… să facă ce vor, pentru că la un moment dat îşi vor da seama că tu ai încercat să-i ajuţi şi vor regreta.

Dacă vrei să-i spui ceva, nu ezita, spune-i. Ştiu că aştepţi momentul potrivit sau aştepţi să te întrebe, dar cel mai bine e ca atunci când prinzi un moment de tăcere să-i zici ”Uite… ştii… vreau să-ţi zic ceva…”. Fie că e ceva rău, fie că e bun, dar ştii că trebuie să-l spui, nu văd de ce să taci… Ai greşit? Vrei să-i spui ce simţi? Vrei să-i dai un sfat? Să-l îndrumi? Spune-i!

Atâta timp cât ştii că ceea ce tu faci e ceva normal, corect mai pe scurt e ceva de bine, totul o să fie în regulă.

Care este părerea voastră? Comunicarea e esenţială? Cred că am scris eu cam toate variantele şi voi nu aveţi ce să mai comentaţi, dar accept şi o aprobare sau negare a lucrurilor care le-am scris mai sus.

Indiferenţa doare?

November 25th, 2009. Din categoria Relaţii Sfaturi 3,841 views

Din propria experienţă îmi permit să răspund cu da.

Ce înseamnă mai exact ”a fi indiferent”?

Pe scurt: nu-ţi pasă, nu te interesează de anumite lucruri sau persoane, laşi totul în voia sorţii, dacă e sa fie aşa bine, dacă nu iară bine.

Cel mai bun exemplu este o relaţie… da ştiu că tot pe tema asta scriu în ultimul timp, dar e cel mai bun exemplu… cel mai mult doare atunci când persoana la care ţii cel mai mult îţi dă semne că nu-i mai pasă de tine sau de relaţia voastră… vă certaţi, ea nu dă nici un semn, nici dacă a greşit şi continuă cu gândul ”Dacă vine el la mine, bine, dacă nu iară bine” sau cel puţin asta insinuezi tu din comportamentul indiferent pe care ţi-l arată.

Indiferenţa îşi face apariţia şi în sectorul ”prieteni”. Dar aici nu te afectează aşa tare, cel puţin pe mine… pentru că v-am spus într-un articol precedent ce părere am despre prieteni

Cel mai grav e atunci când eşti indiferent faţă de familie… aici e o mare greşeală. Pentru că familia e cea mai importantă din viaţa unei persoane… mai ales dacă acea persoană este încă un copil şi să nu uităm că întotdeauna vom avea o parte din noi care se simte în nesiguranţă, care ne spune ca avem nevoie de ajutor, de cineva şi cine îţi e mai aproape decât părinţii? Cei care te-au crescut, ţi-au oferit căldura şi iubirea parintească şi te-au învăţat cum să te descurci şi mereu au fost în spatele tău să te ridice atunci când eşti la pământ.

Adevărul este că indiferenţa este foarte apropiată de orgoliu. Pentru că atunci când foloseşti indiferenţa gândeşti cam aşa ”De ce să mă duc eu? Să vină ea.” şi mai ales dacă gândeşti în acest fel atunci când tu ai greşit faţă de persoana respectivă se poate numi în totalitate orgoliu

Până acum am dat exemple de nepăsare asupra unor persoane, dar hai să ne gândim şi în cazul unor fapte, lucruri, obligaţii, etc.

Ca şi în cazul persoanelor indiferenţa are un rol negativ şi atunci când e vorba despre un lucru… acel lucru fiind de exemplu ziua de mâine. Dacă mâine ai de învăţat şi tu nu te pregăteşti şi laşi în voia sorţii, mai precis dacă nu îţi pasă… atunci e o problemă. Poţi lua o notă mică care să te afecteze, din mai multe puncte de vedere

Şi dacă nepăsarea înaintează la lucruri mai importante cum ar fi la obligaţiile pe care le ai faţă de şcoală, societate sau pe viitor iarăşi e o problemă. Nu mă pricep la exemple pe tema asta, dar presupun că aţi înţeles unde vreau să ajung

Indiferenţa trebuie lăsată deoparte şi nu numai când e vorba de prieteni sau anumite sarcini pe care trebuie să le îndeplineşti… trebuie să dăm dovadă de seriozitate şi să arătăm că ştiim ce vrem să facem şi cum să facem… nu să călcăm de 10 ori în acelaşi loc şi să dăm dovadă de nesiguranţă pentru că atunci cei din jurul nostrul vor profita şi ne vor pune la pământ

Astăzi m-am gândit să fac şi eu pe indiferentu pentru că m-am săturat de glumele tâmpite şi gesturiile unor persoane… ba chiar am primit şi sfaturi să procedez astfel, dar dacă cineva face pe indiferentu cu mine, nu înseamnă că trebuie să răspund şi eu aceeaşi monedă

Mai pe scurt, nu mă suporţi îmi spui în faţă tot ce vrei îţi zic şi eu tot ce mă deranjeaza, iar dacă nu îţi convine la revederci! Ştii unde-i uşa cine te mai reţine? Ştiţi cum stă treabă? Când suntem singuri e cel mai bun prieten, apoi când apar şi alţii mă ia la mişto ca să îşi facă el imagine de şhukar! Apoi când îi zic face pe supăratu… iar eu fiind mai prost hai că las de la mine… dar de acu se va schimba situaţia… nu-ţi convine, pa!

Nu mă pun să fac eu pe supăratu sau indiferentu… Nu merită să îmi bat capul pentru asta.

Cam atât şi despre subiectul indiferenţei… Adevărul e că indiferenţa doare, dar pentru nişte prieteni cu două feţe nu te va durea niciodată şi dacă stăm să ne gândim fiecare persoană de pe glob are o faţă în plus


Familie tâmpită!

June 30th, 2009. Din categoria România 577 views

Am lângă mine o familie care se ceartă în fiecare zi…


La noi în zonă avem blocuri aşezate în ”U” iar eu stau pe colţ în interior, iar această familie are balconul lor la jumătate de metru de al meu…

Sunt ca liliecii mă. Se ceartă toată noaptea… Cum zice şi Ndrey, liliecii pizdiiDacă găseşti o soluţie anuntă-mă.

Uite şi în momentu’  ăsta ţipă una ca handicapata… Deja mă disperă. Poate fac ca şi acu câţiva ani când le-am aruncat petardă în balcon… de data asta sper să nimeresc gura mamei liliac…


Voi aveţi astfel de vecini?

Pagina 1 din 11