Nu am mai scris de ceva timp articole pe subiectul ”el şi ea”. M-am uitat la filmul ”How to make love to a woman” şi ştiţi că unele filme sunt luate din viaţa reală. În film tipul nu reşeşte să o satisfacă pe prietena lui şi se duce la staruri porno, lesbience, prieteni şi aşa mai departe, să se informeze. În fine dacă sunteţi curioşi mai departe vizionaţi filmul aici.

Dar nu era mai uşor s-o întrebe pe prietena lui şi să lămurească treaba cu ea? Că doar ea ştie ce vrea… dar se pare că uneori cele mai simple lucruri sunt cele mai grele.

Să nu mă luaţi cu ”Ăsta e film, amigo…”. Cu toate că e film aşa se întâmplă şi în viaţa reală. Multor persoane le e frică să comunice. Da, aşa e… le e frică să întrebe sau poate le e ruşine. Ca să mă înţelegeţi, eu nu mă refer la problema tipului din film ci la o relaţie în general cu diferite probleme, nu pe tema satisfacerii…

Comunicarea e esenţială. Nu doar într-o relaţie iubit-iubită ci şi în relaţiile de prietenie sau în relaţiile cu familia.

Familia - în familie trebuie (e lege) să fii deschis. Părinţii sunt singurii în care poţi să ai încredere deplină, pentru că spre deosebire de prieteni, aceştia nu or să te lase la greu niciodată (mai sunt şi familii destrămate, dar eu vorbesc în general). În plus, cu toate că generaţia părinţilor noştri era diferită faţă de cea prezentă, totuşi au ceva experienţă din viaţă, de zile grele, de căzături şi multe altele.

Când ai o dilemă, o întrebare fără răspuns, o problemă, o greşeală… comunică-le şi lor (părinţilor) pentru că ei pot să te ajute, să te îndrume. Părinţii te pot ajuta în multe perspective, moral, dar şi financiar, cu toate că majoritatea nu vor să apeleze la banii părinţilor, dar măcar până te lansezi şi faci bani tu singurel… şi atunci o să-i poţi înapoi, chiar cu dobândă. Dar nici să exagerezi, să profiţi de bunătatea părinţilor, trebuie să înveţi şi tu ce e greul, pentru că o să ai şi zile proaste.

Familia întotdeauna trebuie să fie pe primul loc.

Relaţia ta – are nevoie şi ea de o comunicare deschisă. Într-o relaţia iubit-iubită comunicarea poate fi uneori grea, din partea fetelor, pentru că le e greu să spună adevărul sau aşteaptă momentul potrivit. Chestia asta mi se pare total absurdă. Dacă nu există comunicare, nu există nici relaţie sau va exista, dar una scurtă.

Eu fiind un puşti în vârstă de 17 ani, nu prea pot să vorbesc despre căsătorie, dar am văzut şi cuplu căsătorit care abia comunicau. Eu mă refer în principiu pe relaţiile dinaintea căsătoriei. Şi oricum relaţile ”de liceu” sunt (majoritatea) cu un scop (al băieţilor), dar există şi excepţii, din care fac şi eu parte.

Prietenii – ăştia i-am pus la sfârşit pentru că nu prea îs curios de ei, de fapt nici nu ştiu de ce i-am trecut… E ok să fii comunicativ şi cu ei, de ce nu? Dar să nu prea prinzi încredere în ei şi ai grijă ce le comunici. Comunică în aşa fel încât să nu îi deranjezi. Spune-i că îţi place cum e îmbrăcat, chiar dacă e îmbrăcat ca un papagal, spune-i că tipa aia i-a făcut cu ochiu, chiar dacă ţi-a făcut ţie.

Spune-le ce vor să audă, cu toate că nu e bine şi ar trebui să le spui adevăruri, astfel ei să se reprofileze, să se îmbunătăţească în anumite privinţe, dar dacă le spui asta, ai şanse mari să te alegi cu noi duşmani şi să fii catalogat ca o persoană fiţoasă, încrezută, şhukar sau alte însuşuri, care de fapt sunt atribuite lor.

Prietenii cred că sunt singura excepţia din categoria ”spune-i ce trebe să audă, nu ce vrea să audă”.

Comunicarea adevărului – dacă comunicăm cu cineva, trebuie totuşi să spunem adevărul, să fim sinceri… chestia asta e esenţială, doar că lumea o percepe ca pe un lucru rău. Trebuie să spunem persoanele din jur ce ne deranjează. Ştiu, e greu, poate fi interpretat drept o răutate, invidie, etc, dar trebuie să ştii cum să-i explici. Nu vezi unul pe stradă cu pantaloni din ăia strâmţi şi te duci la el şi îi zici ”Frate, pari foarte gay în pantalonii ăia…”.

Mă refer la cei pe care-i cunoşti… oferă-le părerea ta, argumentează, află şi tu părerea lor şi poate ajunge-ţi la o hotărâre, la o concluzie, care să convină ambelor părţi. E posibil ca la început să te fi înşelat, dar măcar ai spus ce părere ai, ai încercat să ajuţi… sunt persoane care acceptă acest lucru pozitiv şi îţi mulţumesc că le-ai deschis ochii, i-ai adus la realitate…

Acei oameni care te vor îndepărta după aceea, lasă-i… să facă ce vor, pentru că la un moment dat îşi vor da seama că tu ai încercat să-i ajuţi şi vor regreta.

Dacă vrei să-i spui ceva, nu ezita, spune-i. Ştiu că aştepţi momentul potrivit sau aştepţi să te întrebe, dar cel mai bine e ca atunci când prinzi un moment de tăcere să-i zici ”Uite… ştii… vreau să-ţi zic ceva…”. Fie că e ceva rău, fie că e bun, dar ştii că trebuie să-l spui, nu văd de ce să taci… Ai greşit? Vrei să-i spui ce simţi? Vrei să-i dai un sfat? Să-l îndrumi? Spune-i!

Atâta timp cât ştii că ceea ce tu faci e ceva normal, corect mai pe scurt e ceva de bine, totul o să fie în regulă.

Care este părerea voastră? Comunicarea e esenţială? Cred că am scris eu cam toate variantele şi voi nu aveţi ce să mai comentaţi, dar accept şi o aprobare sau negare a lucrurilor care le-am scris mai sus.

Cel mai dificil lucru pentru un profesor nu este să predea, ci să menţină liniştea şi ordinea în timpul orei. Şi văd din ce în ce mai mulţi profesori incapabili de această acţiune. Dacă asta e greu gândiţi-vă cât de greu e să capeţi atenţia a 30 de persoane…

După cum vedeţi am îngroşat 3 cuvine mai sus, pentru a vă sării în ochi. Părerea mea este că dacă reuşeşti aceste 2 obiective ca profesor, şi anume să menţi liniştea şi ordinea, atunci ai căpătat şi al 3-lea, (cel mai greu) atenţia elevilor.

Dar nu pentru mult timp… acum, totul depinde de profesor… de felul lui de a preda şi de personalitatea lui.

Ţin să menţionez că un profesor este mult mai capabil să îndeplinească primele două obiective (linişte şi ordine), deoarece o voce de bărbat, mai bine zis un strigăt sau ţipăt de bărbat influenţează mai mult elevul şi îl potoleşte. Bărbatul imediat ia iniţiativă şi e mai sigur pe el. Pe când femeia calcă de 10 ori în acelaşi loc şi tot nu e hotărâtă ce să facă. În contextul nostru un profesor îi poate pune mai repede la punct… Sunt şi profe de genu, dar într-un număr mai scăzut.

Eu unul, nu înţeleg ce e aşa greu să faci linişte în clasă?! Ai catalog, ai pix, treci la treabă. E îndeajuns să asculţi un miştocar din clasă, îl plimbi prin materie, constaţi că nu ştie, 4. Dacă mai apare unul, îl rezolvi şi p’ăsta şi apoi să vezi ce cuminţi or să stea toţi.

Cum am mai zis, majoritatea profelor de la mine din liceu nu sunt în stare să ”conducă” o clasă. Şi se plâng la dirigintă şi ne ţin nouă discurs precum că din cauza şcolii ei au cedat atât din punct de vedere fizic şi psihic… Da’ te forţează cineva să faci o meserie de care nu eşti în stare?! Mă-ndoiesc.

Înţeleg că e frustrant să mergi din oră în oră la câte o clasă şi să auzi ţipete, gălăgie, râsete, etc. Te face să cedezi în multe privinţe, dar dacă nu ai tăria necesară, pentru că totuşi nu e aşa uşor să fi prof (depinde de materie), lasă-te.

Fiecare meserie e cu cel puţin două tăişuri. Aşa că trebe’ să te gândeşti bine cum te afectează pe tine.

Revenind la subiect. Să zicem că în clasă e linişte şi pace. Să zicem că 10 elevi sunt atenţi la oră (iarăşi depinde de materie), dar toţi categoric nu… ceilalţi dorm, vorbesc, în principiu fac altceva sau nimic.

Cum să faci, tu ca profesor, să capeţi atenţia (aproape) tuturor?!

În primul rând cu forţa nu rezolvi nimic, adică dacă îi iei pe fiecare în parte cu ”3+2=5 aşa-i Dani?” şi aşa la fiecare… pentru că o să stea cu privirea la tablă, dar cu gândul la ”Cristinuţa”.

Aici ţine foarte mult de profesor. De felul în care predă şi de personalitate. Cu ajutorul câtorva cuvinte cheie poţi să faci materia pe placul lor, iar ţie ca profesor să-ţi fie mult mai uşor şi liniştitor.

Păi să vedem câteva cuvinte care pot ajuta:

• glumele – pe parcusul orei să găseşte câte unul care să facă o glumă ceva şi râde toată clasă… de ce să nu foloseşti metoda asta şi ca profesor.
• simplu – tot ce-i simplu, e uşor de înţeles, uşor de reţinut. Cu toate că trebuie să ne îmbogăţim vocabularul, nu înseamna că trebuie să auzim numai filozofii fără a le înţelege. Un echilibru între ”explicarea băbeşte” şi ”filozofie” ar fi de ajutor.
• logica – cu-i nu-i place logica? Exerciţiile de logică îi atrag pe unii elevi.
• jocul – ar fi trebuit pus primul… jocul interacţionează foarte bine cu logica (şi viceversa).
• curiozitatea – tot ce se încadrează aici, poate atrage foarte mult atenţia elevilor. O legendă, un mit întotdeauna e binevenit

Şi cuvintele pot continua… ar mai fi şi sexul dar mă-ndoiesc că poate un profesor să combine sexul cu matematica, fizica sau alte materii.

Cum ziceam anterior, personalitatea profesorului contează.

Spre exemplu avem câţiva profesori la noi în liceu, care sunt foarte de treabă şi îşi aduc şi ei aminte cum era când erau copii şi te lasă mai uşor şi se comportă cu tine de parcă ţi-ar fi coleg(ă) de clasă, nicidecum profesor, asta în limita bunului simţ. Şi din păcate unii elevi în loc să profite de ocazia asta, dau cu piciorul în ea.

Cum poate profesorul să atragă atenţie elevilor la oră?

În primul rând ştiţi toţi ce e o leapşă, nu? Pentru cei care sunt noi în blogsferă: un blogger scrie un articol pe baza unei teme şi îţi pune link-ul în articol şi astfel ai primit o leapşă. Ce trebuie sa faci? Să răspunzi. Dacă acel blogger pune în leapşă întrebarea ”Eşti virgin?” tu  faci un articol prin care răspunzi şi argumentezi :)). Apoi dai leapşa mai departe.

Bineînţeles că nu găseşti lepşe de genu ”Ce ai mâncat acu 3 zile?” sau eu ştiu ce alte întrebări care prosteşti. Defapt dacă stau şi mă gândesc chiar poţi să dai peste una de genu.

Să revenim la întrebarea noastră. Cu ce te ajută lepşele?

Primul răspuns şi pe baza acestui răspuns spun eu că s-au inventat ar fi traficul! O metodă de promovare a blogului. Faci o leapşă, pui nişte link-uri şi acei bloggeri fi sigur că or să pună şi ei linku tău în leapşă.
Leapşa este şi o metodă de comunicare. În acest fel cunoşti noi bloggeri.

Eu unul nu refuz nici o leapşă. Din respect pentru blogger şi pentru că ma ajută. Mai măresc traficul cu cel puţin 5 vizitatori şi cine ştie printre ei poate se află unul căruia îi place ce scriu şi mă va vizita în continuare. Astfel am câştigat un vizitator fidel.

Acuma să nu vă aşteptaţi că vă accepta şi zoso, blogatu sau alţi bloggeri care au gustat din vârful îngheţatei. Pe la blogatu am mai văzut lepşe… chiar una recentă.

Eu vă sfătuiesc să nu refuzaţi vreo leapşă. Dar acu’ depinde de leapşă. Dacă apare, cum am zis, una prostească, care nu îşi are rostul îi spuneţi frumos la blogger că o refuzaţi din cauza că… nu îţi place leapşa.

Eu accept lepşe deci nu vă obosiţi să mai mă întrebaţi :). Doar să fiu trecut.

Pe voi cu vă ajută lepşele? Măcar le acceptaţi?