Vă întâlniţi în diferite împrejurări, încercaţi să vă cunoaşteţi mai bine, câţiva fluturaşi iau naştere şi îi daţi de-o încercare. Totul merge bine, pare a fi din ce în ce mai frumos, simţi că poţi muta munţii din loc şi la un moment dat te împiedici… începe o ceartă, vine şi-a două şi parcă curg la vale fără oprire. Până când ajungeţi la concluzia (unul dintre voi sau amândoi) că nu mai merge… Şi cum se încheie o relaţie de lungă durată, frumoasă, plină de dragoste şi fiori plăcuţi? Rămânem amici?

Atâta timp cât aţi ajuns la un comun de acord (sau nu) e şi normal să ţineţi legătura. Excludem despărţirile alea în care el înşeală pe ea (viceversa) sau alte motive în care unul dintre ei a făcut ceva grav (înşelat, minciuni grave) şi e de vină. Să ne gândim la un motiv că nu mai merge, prea multă ceartă, nu mai e nici o scânteie, etc. Aşa cum ziceam e logic că veţi rămâne amici şi nu pentru că vreţi ci datorită unei obligaţii! Ştiu că nu vă place cum sună, dar după ce a fost ceva minunat, ai petrecut momente de neuitat lângă el/ea, nu te lasă inima să nu mai ţii legătura şi aşa cum zicea o amică ”te leagă lucruri… şi  te obligă circumstanţele” (propria ei experienţă). Citeste in continuare… »

Care-s cei mai frumoşi ani din viaţă? Dacă eşti încă adolescent or să vorbească hormonii din tine şi or să zică că adolescenţa e ză best, că atunci poţi să tragi ceva pe trafalet… dar adevărul este că atunci când nu ai stres, nu munceşti, primeşti (aproape) de toate, ai prieteni adevăraţi, te distrezi, te joci, eşti inventiv, nu suferi, etc… atunci e cel mai bine nu? Şi toate astea se încadrează în copilărie.

La un moment dat toţi simţit nevoie de maturitate, de a fi pe cont propriu, de a avea banii noştri, mai pe scurt de a intra în lumea adulţilor… nu există cineva care să nu fi simţit măcar o dată nevoia asta. Şi totuşi dacă am trăi doar în copilărie ar fi minunat? Eu nu cred… pentru că după un timp te plictiseşti, vrei ceva nou… de asta s-a inventat şi jocul de-a mama şi de-a tata, pentru că încă de copii simţi nevoie de a cunoaşte rolurile părinţilor.

Citeste in continuare… »

De câte ori vi s-a întâmplat să vă contraziceţi sau chiar sa vă certaţi cu cineva şi să nu ajungeţi la un comun acord. Mie de multe ori… :))

Well… am stat într-o zi şi m-am gândit, oare de ce să îmi mai bat capu? Dezbat şi eu subiectul, vin cu părerea mea şi dacă nu reuşesc să conving persoana respectivă că am dreptate, cedez… (nu pentru că nu ştiu cum să mai argumentez sau că nu am dreptate, dacă chiar nu am dreptate şi mă convinge ea atunci numai comentez) dar dacă niciunul dintre noi nu cedează mai bine cedez eu şi fiecare rămâne cu opinia lui.

Mi se pare chiar firesc, de ce să ajung să mă cert cu persoana respectivă? Mi-am spus părerea şi dacă nu are nici un efect asta e…

Să luăm acu’ o altă perspectivă… spre exemplu oligofrenii din ziua de azi cărora le face plăcere să se ia de oricine numai să pară interesanţi faţă de amici lor, mai ales dacă se numără şi fete pe acolo… :))

Caută cumva să te enerveze şi să cedezi şi să le dai un motiv mai întemeiat să se ia de tine, fapt care duce la o ceartă, scandal şi la băieţii în cea mai mare parte se ajunge şi la bătaie… şi pentru ce? Că s-a luat ăla de cum arăţi? De cum mergi? De freza ta? Şi aşa mai departe…

Chiar nu are rost, mai bine îl laşi pe el să se simte bine, că nu toţi dintre amicii lui sunt ca el şi poate se mai trezesc şi cei din jurul lui şi îşi dau seama că e cam ratat… şi faptul că îşi baţi joc de prieteni lui sau îi ia peste picior, nu o să facă nimic altceva decât să îi îndepărteze de el… poate cu asta câştigă doi prieteni acolo care nu’s mai inteligenţi decât el, defapt dacă mă gândesc aşa şi-a găsit şi el unul de seama lui… adică incult.

Nici să fi luat peste picior nu e bine, dar nici să te cobori la un nivel de prostime ca cei din jurul tău… trebuie să găseşti echilibrul… Părerea mea e că cel mai bine e ca atunci când vezi că nu rezolvi nimic să dai din cap şi să zici ”bine…”

Daca zici ”bine…” nu înseamnă neapărat că aprobi ceea ce susţine celălalt. :D