… că te faci de căcat. Vorbeam de un articol anterior în care ziceam cum să nu-ţi cauţi anturaj aiurea, cum să nu devi clovnul propriului anturaj. Uite încă o idee: spre exemplu atunci când te eşti chemat la o ieşeală, la o bere şi zici că vi, dar după ce închizi telefonu’ te cheamă altul în altă parte sau te cheamă o tipă la o ieşeală sau te trezeşti că nu ai bani sau vrei să ţii de ei sau pur şi simplu vrei să faci altceva sau nimic… şi suni înapoi cu intenţia de anula ieşeala cautând tot felul de scuze. Asta înseamnă să te tragi pe cur.

Când intervine într-adevăr ceva, cum ar fi sosirea unui unchi de mult uitat din Germania cu bomboane Chupa Chups, atunci te scuză cauza, însă atunci când tu ieşi cu alt grup pentru că e mai convenabil… te las pe tine să te gândeşti cum ai fi catalogat. O problemă mare e atunci când cauţi tot felul de scuze care nici măcar ţie nu ţi se par credibile. Aici începe momentul în care te faci de căcat şi ceilalţi îşi dau seama că te tragi pe cur. Citeste in continuare… »

Do you know about ciss (continuous ink supply system)? All I can tell you for begging is that is better than the standard system of printing and it has some advantages:

- the ink that is used has a very low cost so you can reduce the costs up to 95%

- the external tank refilling is easy and you will avoid lot of problems like leaks and malfunctions and you will not need to appeal to a specialized center.

- and of course the printing quality is no more different like using conventional cartridges, it has the same quality, but is easy to use and has very low costs.

The continuous ink supply system is used in inkjet printers. Has a capillary system connected to external reservoirs that is filled with a special type of ink cartridge continuously and the cartridges won’t get dry and there’s no need to replace them, but you must add ink in the  external tanks when they are almost empty (like 10% of capacity).

Îmi cer scuze pentru continua mea absenţa din lumea blogosferei. Tot zic că îmi fac un program şi mi-am făcut, dar e greu de urmat, din cauza agitaţiei din perioada asta: numa’ ce a început şcoala, am bacu’ anu ăsta, mai e schimbarea de anotimp, care se face cu greu, multe alte lucruri care mă împiedică să scriu. Eu încă sunt pe conceptul: scriu ceva ca lumea sau nu mai scriu.

Am de gând să-mi cumpăr un domeniu mai simpluţ şi mai serios. Nickname-ul Serginho îl am de mic, de la fotbalistu’ ăla de la AC Milan, ce murise pe teren parcă. Nu zic că nu e un domeniu serios, dar e mai greu de explicat cuiva adresa pentru a ajunge pe blogul meu şi cu atât mai greu de ţinut minte.

Citeste in continuare… »

Într-un mod irevocabil amintirile rămân mereu ascunse acolo sus la mansardă, prăfuite, într-un sertar. Zic ascunse, nu doar pentru că aşa intenţionăm noi… sunt amintiri de care vrem să uităm, iar fiindcă acest lucru nu este posibil, e îndeajuns să le ascundem, însă îşi mai fac apariţia datorită circumstanţelor din viaţa ta.

Aş zice că amintirile cu o istorie dureroasă, sentimental vorbind, ar trebui ascunse, însă atâta timp cât au legătură cu acele amintiri plăcute, care nasc în tine fiori caracteristici întâmplărilor din trecut… nu ai cum să scapi, să ascunzi nici o amintire, fie că e plăcută sau ba. Citeste in continuare… »

Serios. Dacă lumea te consideră retard nu insista! Pe bune. Nu de alta, dar dupaia îţi cresc şansele să rămâi o perioadă îndelungată de timp, clovnul anturajului, asta dacă nu eşti deja, evident.

Şi înainte de toate, ar fi trebuit să menţionez că nimeni nu ta va cataloga ca fiind retard, înapoiat sau alte sinonime, fără să dovedeşti că meriţi gradele.

Nasol e că, odată ce ai obţinut job-ul, nu mai poţi demisiona. E greu să schimbi unghiul de privire a unor persoane cu privire la persoana ta, mai ales când e vorba de un anturaj de acelaşi sex, adica prieteni de rutină, cu care îţi petreci de obicei majoritatea timpul. Citeste in continuare… »

Vreau să vă faceţi următoarea imagine în minte: locuiţi într-un orăşel liniştit dominat de case, fiecare persoană având acel respect pentru tine ca vecinul de lângă tine. La fiecare colţ de stradă întâlneşti pe cineva cunoscut, care lasă loc de bună ziua la fiecare vedere. Tinerii care chiulesc de la şcoală, bătrâneii şi copiii menţin o atmosferă de veselie şi respect reciproc în parcul de vizavi.

Sunteţi la un picnic cu familia sau cu persoane dragi, soarele menţine o atmosferă de tricou pe cer, vântul adie uşor pentru a menţine un climat plăcut şi crezi că nimic nu-ţi va şterge zâmbetul de pe faţă şi că nimic nu poate strica atmosfera în următoarele secunde… Citeste in continuare… »

Trăieşti pe principiul sorţii? Al destinului? Eu da, oarecum. Tind să cred că majoritatea lucrurilor ce se întâmplă în jurul nostru au un scop, un motiv. Şi totuşi nu merg pe principiul ăsta în totalitate. Aş putea zice că trăiesc şi pe partea opusă şi anume că noi ne creăm drumul în viaţa, totul depinde de noi, aşadar intervine liberul-albitru.

Dar un echilibru în aceste două concepte nu ar fi mai avantajos pentru noi? Spre exemplu (că tot zicea Zina să dau exemple) atunci când destinul îţi croieşte drumul spre o persoană dragă, către persoana care te completează, către persoana cu zâmbetul care te face să uiţi de orice problemă şi să te simţi împlinit, fericit… ok, ai ajuns la această persoană, destinul ştie că ea e persoana potrivită cu care să-ţi petreci restul vieţi, alături de care vei fi fericit, dar mai departe depinde de tine. Citeste in continuare… »