32

Două proaste: Cretina şi Dobitoaca!

July 26th, 2010. Din categoria Amintiri 313 views

Deci în momentul ăsta sunt plin de nervi şi trebuie să mă descarc. Şi am doua modalităţi:

  • să fac ceva ce o să regret mai târziu
  • sau să scriu pe blog

Prefer să scriu pe blog, pentru că nu-mi permite demnitatea să fac primul lucru, dar poate pe la sfârşitul articolului îmi daţi voi permisiunea…

Deci treaba stă în felul următor. Luăm 4 persoane: eu, iubita mea, C. şi D. Cele două proaste sunt Cretina şi Dobitoaca Totul a început anul trecut când eu cu mai câţiva prieteni ne înţelegeam super bine cu ele… prietenii mei ”au plecat” pentru că or văzut că nu le iasă nimic cu Cretina şi Dobitoaca, iar eu fiind cu iubita mea, mai stăteam şi cu ele, n-aveam treabă.

Această Dobitoacă prinsese un pic de invidie, apoi şi cea Cretină… aşa că ele două s-au separat. Sincer pe mine nici nu mă interesa de ele şi nu prea ne petreceam noi (eu cu iubita) prea mult timp cu ele… Prietena mea le era lider ca să zic aşa. Când ele păşeau greşit, iubita le atenţiona şi le îndreptau, asta se întâmpla înainte, dar de prin ianuarie ele au luat-o pe arătură, ne mai având cine să le arate calea.

S-au înhăitat cu o fostă prietenă de-a lor pe care ele două nu o suportau şi au dat de un anturaj, de care dacă părinţii lor ar afla le-ar ţine în casă 2 luni. S-au apucat de fumat şi au început să fie un pic mai mult uşuratice (două vorbe şi ai un ”thresome”)

Din păcate iubi a fost nevoită să se ducă la o prietenă de-a ei la sat (după o promisiune de anul trecut) unde or venit şi Cretina cu Dobitoaca. Totul a fost ok, la început, până când D&C au dat de pofte şi au găsit pe acolo un băieţel, doi. Şi faza a fost că ele 4, nu mai erau ele 4, ci două câte două.

Cum să mergi la cineva la sat şi tu nici să nu bagi gazda în seamă, adică să te combini pe acolo cu ţărani proşti (vă zic mai încolo de ce sunt proşti) şi vi numai seara, ca să dormi (erau nevoite, că dacă nu, dormeau în deplasare).

Unde vreau e să ajung… e aici: Dobitoaca şi Cretina de ciudă pe iubita mea, au pus un cretin de acolo să se ia de ea şi de cealaltă fată la care au venit la sat. Da, în momentul ăsta îmi vine să ”vorbesc” cu băiatul ăla care făcea pe cocalarul şmecher (prietenul Dobitoacei sau mai bine zis ăla care-i dădea la Dobitoacă bomboane) şi tot odată să ”vorbesc” şi cu celelalte două, dar mă abţin. De ce să mă cobor la nivelul lor?

Dacă ele două sunt proaste, de ce să fiu şi eu? Ce au ajuns astea două nu mi-aş fi imaginat la vremea când ne înţelegeam. Dar unde a pornit toată treaba asta? Păi Cretina şi Dobitoaca au 16 ani (cred că înţelegi un pic, treaba) şi pe amândouă le mănâncă. Ca să nu mai zic că, Cretina nu a avut niciodată prieten, iar Dobitoaca tânjeşte după un băiat care nu vrea nimic altceva de la ea decât ceea ce vor majoritatea băieţilor.

Dobitoaca a prins un pic de ciudă pe relaţia mea cu prietena mea… iar Cretina s-a dat de partea Dobitoacei pentru că fiecare merge unde-i este mai bine sau cel puţin asta crezuse ea, că îi va merge bine. A fost influenţata de Dobitoacă, dar acuma se pare că e invers şi Dobitoaca e influenţată de Cretină.

Cert e că amândouă au ajuns nişte… cum îi zic la cuvântul ăla ce începe cu ”c”? Pff, că am uitat. Amândouă fumează şi au un anturaj de nota 10 (în cazul în care zece e cea mai josnică notă).

Eu am ajuns la concluzia că fetele astea două n-or să aibă un viitor peste ”suficient de bun”. Da’ cine sunt eu să zic asta? Poate se vor schimba şi din proaste or să ajungă proaste la un nivel mai înalt… e un progres, right?

Vorba lu Maka… Doamne mai cheamă-i la tine că şi-aşa suntem prea mulţi!

P.S.: Cretina şi Dobitoaca sunt nume fictive şi acest articol este inspirat dintr-o poveste reală. Dacă numele tău începe cu C sau D nu considera că fac referire la tine. Cine sunt acele persoane este top secret, dar îţi zic pe mess… Şi îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva, cu excepţia celor două proaste. :)

Ti-a placut articolul?

Introdu mail-ul tau si vei fi primul anuntat de publicarea articolelor.

Dupa aceea, nu uita sa confirmi abonarea prin mail-ul primit. Intructiuni aici!


32 Raspunsuri

  1. Lavinnia says:

    Zdremte!!!!!!!!!!!
    Ultimul meu articol pe blog este …FericireaMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  2. Cristy says:

    =)) Esti suparat pe ele, cred ca acel cuvant era … ;-? =)) )))

    ReplyReply
  3. Yamasha says:

    O sa dai de multe chestii de genul asta in viata, mai ales de CURVE si perverse.

    ps. nu toti de la tara sunt prosti/inculti :)

    ReplyReply
  4. Serginho says:

    @Lavinnia, tu ai zis-o.. :))

    @Cristy, mai degraba nervos, dar acu mi-a trecut. :D Cuvantul nici eu nu-l mai stiu… :-??

    @yamasha, am mai dat de persoane de genu, dar care nu aveau treaba cu mine…
    Am specificat tarani prosti, deci cei care sunt. :) Nu am zis ca toti…

    ReplyReply
  5. Asta e o situație destul de nașpa. În locul tău nu știu cât de calm aș fi fost! /:)
    Ultimul meu articol pe blog este …DC Universe Online se lanseaza pe 2 NoiembrieMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  6. ciresica says:

    Eu zic ca D si C merita o batuta ca sa se trezeasca la realitate. Daca ai ajuns la 16 ani sa se porti ca o…usuratica “situatiunea” nu este prea roza. Cat despre prietena ta…ar trebui sa fii mandru de ea ca stie ce si cum sa faca

    ReplyReply
  7. Serginho says:

    @Beta, am fost calm ca nu aveam ce sa fac… daca Dobitoaca si Cretina erau langa mine nu stiu ce le faceam…

    @ciresica, da, le-ar trebui o bataie, dar stii cum ii… nu-i frumos ca un baiat sa dea intr-o fata, dar totusi, cred ca acel baiat le-ar face un bine. Sunt mandru de prietenea mea pentru ca a stiut cand sa se dea la o parte de langa ele… :)

    ReplyReply
  8. Dannielph says:

    Si eu ma tot intreb ce se va intampla cu astfel de “fenomene”, vai de fraieru care se va alege cu asa “ceva”.

    ReplyReply
  9. tzarleee says:

    cuvantu care incepe cu “C” si se termina cu “URVE”???? pffff…asta nici eu nu mi`l amintesk amu:-s
    pusi:*

    ReplyReply
  10. cLauDyU says:

    boss;) dami accept pe mess ca vreau sa vorbesc ceva cu tine;) iti dau add in 10 minute

    ReplyReply
  11. Serginho says:

    @Dannielph, bine punctat.. :))

    @tzarleee, lasa ca poate ne amintim…

    @cLauDyU, am intrat eu pe tine, dar vad ca nu raspunzi. Numa’ sa imi zici cand vi sa ma bati…

    ReplyReply
  12. Lor3dana says:

    mda…oameni precum D&C ii intalnim la tot pasul, fie ca vrem sau nu. Invidia e caracteristica principala a oamenilor care, cand vad bine in jurul lor , si ei “duc lipsa” de acel bine, incearca sa il strice. Important este ca tu sa iti protejezi prietena si sa ai grija de relatia voastra, sa nu lasi pe nimeni sa o strice.
    N-ai ce sa le ceri la niste pushtoaice de 16 ani la care hormonii is prost intrebuintati si le indeamna ca faca tot felul de prostii. Ignora-le .
    Sa ai grija de tine si de prietena :-> ;)
    Ultimul meu articol pe blog este …Prea cald My ComLuv Profile

    ReplyReply
  13. mao says:

    bai baiatule…daca tu ai ceva de zis la adresa celor doua persoane nu le jigni asa in vazul lumi si rezolvati problemele civilizat…nu ca un animal caruia ii este frica sa se arate si sta la panda…asa ca te rog sterge tot ce ai scris ca sa fie bine pt amndoi!…astept un raspuns…merci

    ReplyReply
  14. hpaul says:

    Ai sa-ti dai seama ca esti inconjurat de ele(nu toate dar sunt multe), nu m-am confruntat cu o asemenea situatie dar imi dau seama pe langa ce fete stau mai ales ca-si schimba ‘iubitii’ ca pe sote /:) .

    ReplyReply
  15. Serginho says:

    @mao, ai si tu 18 ani si esti mare sau ce? Daca acele doua persoane ar stii sa se poarte civilizat crezi ca eu nu as vorbi cu ele? Crezi ca nu am incercat? Ce te bagi ca musca in cacat?

    Articolul n-o sa-l sterg, asa ca stai linistit.

    ReplyReply
  16. Deci…
    1) In primul rand eu as rupe orice legatura cu cele doua si i-as cere/impune si prietenei acelasi lucru.
    2) In al doilea rand nu m-as mai consuma pentru ele… sunt proaste, sunt curve, e treaba lor… nu au decat sa-si rupa gatul daca atat le duce mintea.
    3) Si in fine in ultimul rand, daca te tine, as merge si l-as pune la punct pe individul respectiv… nu de alta dar nu are rost ca prietena ta si prietena la care a mers la tara sa se teama sa mearga pe strada din cauza unui cretin.

    P.S.: Mao, daca ai o problema cu el, te ajut eu sa ti-o rezolvi… prima data cand ne vedem. Si nu, nu e o amenintare, e o promisiune.

    … just my 2 cents …
    Ultimul meu articol pe blog este …Egalitate intre barbati si femeiMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  17. Serginho says:

    1) Asta s-a facut de mult, dar ele cauta probleme.. fetite fara minte.
    2) eu ma bucur ca am scris artcolul pentru ca a avut si “efecte”.
    3) faza e ca ala e la sat la 75 de km… si daca ma duc singur acolo contra tot satul nu prea as avea sanse, dar daca apare in Timisoara am sa “vorbesc” cu el… si oricum prietena mea nu mai merge pe acolo…

    Mao e un incult pus de cele doua proaste sa ma intimideze, iar pentru mine e absolut jalnic… ma intalnesc cand vrea si unde vrea el sa discutam…

    ReplyReply
  18. Roxanel says:

    Asemenea specimene sunt in floare in ziua de azi.Ma bucur ca totusi esti un gentleman si nu vrei sa-ti pui mintea cu ele si sa le dai o cotonogeala buna;mai rar in ziua de azi,bravo:)>-
    Se pare ca deja ai primit si amenintari =))
    Nu te lasa intimidat pentru ca prostia din ele o sa renunte la un moment dat daca ar sa vada ca nu le bagi in seama.;)
    Ultimul meu articol pe blog este …Global VillageMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  19. Serginho says:

    @Roxanel, am primit amenintari precum ca ma zice la tata… fara sto.

    ReplyReply
  20. ZuZu says:

    mdeah de la un articol aqma se ajunge la amenintzari si altele…ce sa-i faci unde nu-i cap vai de picioare ;))
    poate o sa citeasca si mamele celor 2 articolul sa nu mai fie rambo :)) adika poate lo fi citit k numai isi baga coada pe mess :)) ) ah ce bineee :x

    ReplyReply
  21. ZuZu says:

    p.s. titlul e formidabil ;;)

    ReplyReply
  22. Roxanel says:

    =)) Hai fii serios…sa te zica lu’ tata la anii astia..lol…cata prostie si infantilitate.. :))
    Ultimul meu articol pe blog este …Global VillageMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  23. health says:

    la varsta lor de 16 ani astea sunt situatii normale si apucaturile la fel…cu conditia sa nu evolueze prostia lor

    ReplyReply
  24. Serginho says:

    @ZuZu, multumesc :”>

    @Roxanel, mama uneia are de gand sa-i zica lu tata sa sterg articolul :(

    ReplyReply
  25. Chsy says:

    Blogul e treaba ta personala.. scrii pentru tine (sa te descarci ..mai bine aici, decat sa te descarci cu bâta de baseball in ceafa lor) ..si prietenii tai poti sa scrii ..scrii si despre mama lu` aia daca ai chef fara sa-ti interzica nimeni.. nu dai in cap la nimeni.. nu dai nume si nici serii de buletin.. nu are ce sa demonstreze..
    Ultimul meu articol pe blog este …Banca multifunctionala din gama mobilierului de exteriorMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  26. Aoleu… ce ii zic lu’ taticu? Ca tu ai scris ca ele fac alea si alea si alea? Eventual sa se duca sa recunoasca intai in fata parintilor lor ce ocupatii au ele…
    Ultimul meu articol pe blog este …Egalitate intre barbati si femeiMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  27. Serginho says:

    @Chsy, exact. :D

    @Bogdan Epureanu, da bine zis, parintii lor nu stiu multe despre ele… si numai ce or aflat ca fumeaza, dar au resit sa isi duca parintii de nas cu scuza ca au incercat…

    Nu inteleg cum poti sa incerci un pachet de tigari pe zi, zilnic…

    ReplyReply
  28. [...] Două proaste: Cretina şi Dobitoaca! [...]

  29. Andrei says:

    Să îl inveţi minte pe prietenul Dobitoacei nu înseamnă neapărat că te cobori la nivelul lui.

    ReplyReply
  30. @Serginho: E simplu… daca estimai greu de cap trebuie sa incerci de mai multe ori pana sa percutezi. :P
    Ultimul meu articol pe blog este …Egalitate intre barbati si femeiMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  31. slow motion says:

    da peste oameni dinastia o sa dai zilnic :)) si oricum cu calea aia ” sa vb” cu ei no sa ajungi niciunde si chiar nare rost sa te cobori la nivelu lor..mai bine ii ignori si gata ca probabil se vor plictisii ei odata si odata…
    Ultimul meu articol pe blog este …Cazare In Mamaia la Apartamente de lux langa plajaMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  32. [...] mai aduceţi aminte de articolul cu cele două proaste? Acu două zile am găsit-o şi pe a treia! E vorba despre fosta lor prietenă pe care nu o [...]

Lasa un raspuns





CommentLuv Enabled