31

Crezi în Dumnezeu?

June 24th, 2010. Din categoria Diverse 227 views

Deci am citit articolul lui Razna în care ea spune câteva motive de ce nu crede în Dumnezeu. Nu am să vorbesc despre ea sau alte persoane… nu crede, treaba ei, e liberă să aleagă. Ce mă deranjează a fost să văd cât de multe persoane o susţin, prin faptul că nici ei nu cred în Dumnezeu

Religile – sunt ortodox şi nici nu ştiu ce înseamnă asta… la biserică abia mă duc, iar faptul ca să mă spovedesc sau altele se întâmplă şi mai rar. Deci ce vreau să zic e că nu respect condiţiile religiei mele şi puţini sunt cei care o fac, dar asta nu înseamnă că nu cred în Dumnezeu.

Deci treaba asta cu religile mi se pare o porcărie… fiecare are o poveste a lui… nu zic că nu cred ceea ce îmi povesteşte profa de religie, cu toate că şi aia e dusă rău… dar nici nu dau importanţă aşa mare. Recunosc, aşa sunt eu! Bă, eu măcar cred în Dumnezeu!

Bun, uitaţi cum gândesc eu… Unde a început totul? – întrebarea asta mi-o pun în minte de fiecare dată când aud ”Crezi în Dumnezeu?” sau alte întrebări de genu.

La început era nimic. Doar El… apoi a creat cosmosul, planetele, printre care şi pământul. Deci eu am rămas cu conceptul că atunci când nu exista nimic, defapt era cineva, care a transformat nimicul în multe. Nu prea ştiu cum să vă explic mai clar, că nu’s mare filozof.

După ce a creat planeta o fi creat dinozaurii prima oara sau cine ştie… cert e că a dat VIAŢĂ.

Asta e minunea oameni buni, faptul că voi existaţi! Şi nici nu ştiţi să mulţumiţi, ba dimpotrivă, mai veniţi şi cu întrebarea că de ce existaţi? Păi fiecare dintre noi are un rol în viaţa asta… chiar şi faptul că exişti poate schimba lumea. Iar cum sunt şi persoane care nu cred în Dumnezeu, chiar schimbă lumea

Deci Dumnezeu v-a dat viaţă şi tot odată libertate… libertatea de a gândi şi de aţi alege singur drumul. Nu Dumnezeu te omoară, deşi el e singurul care are voie să vă ia viaţa… tu îţi alegi singur calea, chiar dacă e una greşită. Dumnezeu uneori intervine, alteori nu, dar iară, depinde de tine.

Nu da vina pe El că s-a dus cutare sau că lumea e rea… Dă vina pe oamenii care o fac să fie rea.

RĂUL NU EXISTĂ!

Da, nu există răul… bunătatea există, iar răul este defapt absenţa lui Dumnezeu, absenţa care cum se provoacă? Cine e de vină că Dumnezeu nu e lângă tine? TU! De ce? Păi sunt mai multe motive pe care tu le ştii… spre exemplu faptul că nu crezi că El există sau faptele care le faci, mă refer la cele rele.

Deci nu-L învinovăţiţi pe Dumnezeu, ci învinovăţiţi-vă pe voi!

Nu aveţi nevoie de dovezi vizuale, auditive, etc, ca să ştiţi că Dumnezeu există. Dacă nu exista El, nu aţi fi existat nici voi!

Minunile - sunt atâtea minuni pe care Dumnezeu le face, dar le face celor care merită. Iar dacă Dumnezeu a luat un om bun în ceruri, nu trebuie considerat imediat un lucru rău făcut de El, pentru că ştie ce-i mai bine pentru toţi. Şi cu toate ca pare absurd… sunt oameni care sunt prea buni pentru lumea asta.

Dacă Dumnezeu ar vindeca pe toţi, atunci credeţi că ar fi mai bine? Într-un fel, da, dar acele persoane care merită cu adevărat să fie vindecaţi vor mai fi deosebiţi de ceilalţi care totuşi au greşit, au făcut păcate… unii mai multe alţii mai puţine.

Bolile nu sunt cauzate de Dumnezeu, ci de cei în cauză. Iar aceste bolile pot fi considerate pedepse… eu mă refer în general, pentru că sunt persoane care nu au făcut rău şi îmbolnăvite sau luate de pe pământ

Pentru a crede în Dumnezeu (mă refer la cei care nu cred) mulţi simt nevoia să facă parte la o experienţă miraculoasă. Universul, pământul, viaţa, cred că sunt cele mai mari minuni şi tot odată dovezile că există un Creator. Puteţi să răspundeţi la întrebările legate de viaţă, moarte, univers şi aşa mai departe? Nu. Atunci nu e o greşeală să nu crezi că este există o fiinţă supremă care le-a creat şi care în acelaşi timp le deţine?

Dacă Îl cauţi pe Dumnezeu numai când ai nevoie sau prin diferite adresări precum: ”Doamne vreau aia”, ”Doamne fă asta” atunci categoric n-o să-L găseşti.

Trebuia să te rogi la El seară de seară, nu atunci când ai nevoie… iar atunci când te rogi, roagă-te cu credinţă şi fii cu gândul la ce zici, nu în altă parte. Încearcă să fi concentrat la rugăciune, nu la ce vei scrie mâine pe blog. Dacă nu ai credinţă roagă-te la El să te ajute, cere-I credinţă. El ştie ce fel de om eşti şi cum să te ajute.

La urma urmei, dacă crezi în ceva, cineva… într-un mod involuntar crezi şi în Dumnezeu, pentru că el a creat acel ceva sau acel cineva în care crezi.

Crezi nu crezi, e decizia ta! Dumnezeu ţi-a dat şi libertatea la această decizie.

Şi acum, întrebarea – Tu crezi în Dumnezeu? De ce?


Ti-a placut articolul?

Introdu mail-ul tau si vei fi primul anuntat de publicarea articolelor.

Dupa aceea, nu uita sa confirmi abonarea prin mail-ul primit. Intructiuni aici!


31 Raspunsuri

  1. Lavinnia says:

    Cred in Dumnezeu. De ce? Nu pot sa zic de ce.. pur si simplu asa simt eu, ii simt prezenta oriunde as fi!
    Ultimul meu articol pe blog este …4#Articole de joiMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  2. Tzukune says:

    Un filozof spunea: “Daca Dumnezeu nu exista si eu cred, atunci n-am pierdut nimic, dar daca Dumnezeu exista si eu nu cred, atunci am pierdut TOTUL!
    Ultimul meu articol pe blog este …SensibilitateaMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  3. Ndrey says:

    Am scris si eu un articol dinasta mai demult

    http://ndrey.com/religiile-sunt-ca-distributiile-de-linux/
    Ultimul meu articol pe blog este …El este Florin din BrailaMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  4. Alexander says:

    Nu poti afirma nici ca bolile sunt pedepse si nici ca sunt incercari ale celor care nu le merita. Daca noi avem ratiune si bolile ar fi o pedeapsa a actiunilor noastre rationale si constiente care contravin regulilor sfinte, atunci explica-mi de ce se imbolnavesc si animalele, ele nu fac nimic gresit.
    In ultimul rand, fiindca ar mai fi niste lucruri de spus si nu am timpul necesar, nu poti afirma sub nici o forma ca tu esti mai bun fiindca ai credinta in D-zeu. Eu iti pot dovedi ca sunt mai bun decat multi oameni desi nu cred in D-zeu asa cum inteleg majoritatea aceasta notiune. Incearca sa tratezi problema putin mai obiectiv si sa nu condamni fiindca nu ai dreptate.
    Ultimul meu articol pe blog este …Jighineaua de blocMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  5. crina says:

    foarte frumos articol..credinta in Dumnezeu este primul pas spre apropierea de El, iar apoi urmeaza si ceilanti pasi.
    Ati observat ca atunci cand avem necazuri si probleme cel mai mult ne gasim linistea in biserica, simtim ca suntem ocrotiti cand intram. Este necesar sa fim crestini nu doar cu gura ci si cu faptele. Daca mergem la biserica, ne spovedim si facem fapte bune tot pentru binele nostru o facem.
    Sunt ortodoxa si multumesc Lui Dumnezeu pentru asta !
    Doamne ajuta!

    ReplyReply
  6. Serginho says:

    @Tzukune, am mai citit asta. Eu consider ca nu pierd tot, defapt pierd putin timp.

    @Ndrey, l-am citit :))

    @Alexander, am specificat ca in general. Deci unii care sunt loviti de boli este posibil sa le merite.

    Nu condamn pe nimeni. Fiecare e liber sa aleaga. Eu mi-am exprimat punctul de vedere. E si normal ca tu sa te contrazici cu mine, pentru ca tu nu crezi, iar eu da.

    ReplyReply
  7. Alexander says:

    eu cred in dumnezeu, nu insa in cel in care crezi tu , tu esti sigur in ce crezi? de ce?
    Ultimul meu articol pe blog este …Jighineaua de blocMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  8. Serginho says:

    @Alexander, da sunt sigur in ce cred. In primul rand pentru ca asa simt, iar in al doilea rand, sa stii ca nu tot ce simti poate fi definit.

    ReplyReply
  9. Alexander says:

    exact, ei aici ai mers la tinta
    Eu aveam o problema doar cu urmatoarea afirmatie:
    ” Recunosc, aşa sunt eu! Bă, eu măcar cred în Dumnezeu!”
    ceea ce, din punct de vedere al logicii, lasa de inteles ca ii desconsideri pe cei care nu cred. Desconsiderarea, ca si alte sentimente negative sunt o lipsa a binelui daca vrei tu sa numesti raul asa.
    Din pacate insa, cum am evidentiat si intr-un luuuung comentariu la articolul pe care l-ai pomenit la inceput, faptul ca raul se provoaca prin actiuni si are consecinte, il face sa existe, nu sa fie absenta a ceva ci prezenta unor actiuni negative.

    ReplyReply
  10. Tudor says:

    Mie Dumnezeu mi-a demonstrat ca exista, dar nici unul dintre noi nu are asteptari de la celalalt. Daca vrea sa ma ajute, stie unde ma aflu si care imi sunt planurile.
    Ultimul meu articol pe blog este …Sesizare pentru Google translateMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  11. Serginho says:

    @Alexander, chiar nu ma intereseaza de cei care nu cred in existenta lui Dumnezeu, sincer. :)
    In plus ce conteaza daca cu toate exista sau nu raul… normal ca nu am sa-i zic cuiva “Ba, tu ai facut o fapta care e in absenta binelui” sau eu stiu ce… am sa-i zic direct “Ba, ai facut ceva rau.”

    @Tudor, exact. :)

    ReplyReply
  12. ZuZu says:

    Normal k exista Thaa….dar unii nu vor sa recunoasca…si acei unii ii influenteaza si ep altii si tot asa…si intr-un final vom ajunge k inainte de raspandirea Crestinismului…
    Daca Dumnezeu nu ar exista atuncia Biblia si ce e scris in ea ce ii? deoarece tot ce e scris in Biblie s-a adeverit..mai putin Apocalipsa,dar deja sunt semne k ne aflam in acel capitol stati linistiti :))

    ReplyReply
  13. Serginho says:

    @ZuZu, nu e vorba ca nu vor sa recunoasca, poate ei chiar nu cred. Adica nu vad rostul pentru care sa crezi si sa zici ca nu crezi…

    ReplyReply
  14. Spike says:

    Biblia? Nu poate fi considerata biblia o dovada oficiala ca exista Dumnezeul. Pana la urma biblia e scris tot de oameni.

    Am auzit mai multe afirmatii si NU zic ca nu cred in Dumnezeu sau ca aceste afirmatii m-au afectat.

    1. Daca Dumnezeu ar exista, de ce permite atatea razboaie printre care 2 mondiale, murind multi (foarte multi) oameni.

    2. Religia si chestia cu pacatele ar fi doar niste chestii care ar completa legea din tara. Adica, n-ai voie sa omori ca te baga la puscarie, ci iti zice ca e pacat mare si nu mai ajungi in Rai (daca intelegi unde punctez).

    Si ar mai fi inca una dar am uitat-o acu…

    ReplyReply
  15. ZuZu says:

    Da Spike dar de cine e scrisa Biblia de un om oarecare?nu evidet k nu…ce daka u ai vrea sa faci acuma o Biblie gata?te-ai duce la o editura si ai tipografia una? ma indoiesc…si daca omori un om si te caiesti,regreti si te rogi poti fi iertat si sa ajungi in rai…in schimb de la inchisoare nu scapi oricat ai regreta…deci cine e mai presus religia sau legea?in lege cum crede toata lumea si i se supune daca legea spune sa ”nu omori o musca k ajungi la inchisoare” majoritatea asa fac..dar de ce nu poate fi asa si cu religie Nu fa aia ca e un pacat…
    Daca chiar nu credeti in Dumnezeu ,asta e …dar macar nu-i influentati si pe altii sa aibe dubii asupra propiei credinte.

    ReplyReply
  16. Deny says:

    Toate religiile au la baza Biblia, dar fiecare o interpreteaza altfel (exludem sectele). Si eu imi pun intrebarea oare exista?!..si atunci ma gandesc ca daca oamenii se trag din maimute..sa zicem ca asa e..dar maimutele de unde vin?!. Oricat de rau ai fi Dumnezeu te primeste cu bratele deschise la El oricand. Daca un copilas se imbolnaveste de cancer sau ceva foarte grav evident ca nu e vina lui..dar mai rau ii doare pe parinti cand isi vad copilul suferind din cauza greselilor lor decat daca ar fi ei bolnavi.Cunosc si eu multi care nu cred, dar cand au un accident sau o boala imediat se intorc la Dumnezeu, iar daca dupa ce se fac bine uita de El va fi mult mai rau cand boala li se va intoarce. Da eu cred in Dumnezeu pentru ca familiei mele (mama, tata, eu) i s’a dovedit in repetate randuri ca El exista si are grija de toata lumea:)

    ReplyReply
  17. Deny says:

    Si..nu exista mai multi Dumnezei..nu este unul penticostal, unul baptist, unul ortodox, unul catolic etc. este UNUL singur, iar religia ortodoxa este cea mai aspra, chiar daca ortodoxii nu respecta “regulile”: femeile sa poarte batic, fuste peste genunchi etc., ei au POST, SPOVEDANIE, IMPARTASANIE..este destul de greu sa tii un post atat in curatire trupeasca cat si sufleteasca…cei care isi schimba religia tocmai de asta o fac pentru ca probabil le ete greu sa isi marturiseasca pacatele sau sa se caiasca pentru ele ;)) . Iar cei care spun ca Fecioara Maria nu era “curata” si nu cred ca este posibil sa ramana insarcinata de la Duhul Sfant..cum pot explica ca razele soarelui trec prin fereastra si ajung in casele noastre fara sa o sparga/distruga?!

    ReplyReply
  18. Spike says:

    Si ca a zis deny, zuzu cum explici ca aparent, teoretic, logic ,etc, parem a ne trage din maimute, dar in biblie scrie ca e vorba de adam si eva la baza inmultirii noastre. Care-i adevarul, tu-l stii?

    ReplyReply
  19. Serginho says:

    @Spike, ai vazut tu o maimuta care sa devina om? Asta e doar o terorie. Nu ti se pare mult mai logic sa ne tragem tot din specia noastra, adica a omului, decat cea a maimutelor. Nu e adevarul, nimeni nu stie adevarul, dar e mai credibil.

    ReplyReply
  20. Spike says:

    zuzu, daca biblie nu e scrisa de un om oarecare, atunci de ce apar alte versiuni si alte versiuni? dc trebuiau sa schimbe din vechiul testament in noul testament? si te asigur ca sunt multe versiuni de biblii.

    ReplyReply
  21. Nu cred in religie, dar cred in Dumnezeu… si asa cum spui si tu, simplul fapt ca in fiecare dimineata ne trezim si vedem soarele stralucind pe cer mi se pare o dovada in acest sens. :)
    Ultimul meu articol pe blog este …Planuri de viitor (II)My ComLuv Profile

    ReplyReply
  22. Serginho says:

    @Bogdan Epureanu, mai sunt si dimineti fara soare, dar asa e! :P

    ReplyReply
  23. Alen says:

    Religiile au fost create ca sa ii ajute pe oameni dar in timp au ajus sa se ajute pe ele, cea mai buna religie este cea care te invata sa crezi in Dumnezeu si in Biblie respectiv in jertfirea lui Isus pe cruce, Credinta adevarata e cea in Isus Hristos/Dumnezeu cea in trinitate, si mantuirea nu se gaseste la vre-o religie si o gasim la cruce adica la Isus, nici un preot nu ne poate ierta pacatele si nici nu poate mijloci pentru noi pentru ca pentru asta a murit Isus sa nu mai aducem jertfe pentru pacatele noastre si sa fie el unic mijlocitor si mantuitor. Cred ca intelegeti voi e cam 3 noaptea si cam tremur de la 2 litri de energizant
    Ultimul meu articol pe blog este …Hotfile – bani din upload de fisiereMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  24. Malina says:

    Hmmm… eu am citit “Codul lui Da Vinci “si mi-a cam schimbat parerea in legatura cu tot…:D

    ReplyReply
  25. Razna says:

    Aoleu! :)) ai zis “in care el” =)) sunt fata :P
    Ultimul meu articol pe blog este …Cateva motive “contra” lui dzeuMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  26. s3ptember says:

    nu cred in dumnezeu, insa cred ca exista ceva acolo, superior noua. din clipa cand iti dedici viata lui dumnezeu sau oricarui alt zeu, teoretic de sinucizi, practic iti futi viata degeaba.
    Ultimul meu articol pe blog este …tatuat pe creierMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  27. Serginho says:

    @Razna, ups! :D Greseala mea, scuze. :)

    ReplyReply
  28. s3ptember says:

    sunt deist, deci nu cred neaparat in dumnezeu, ci intr-o forta superiora omului pe care n-o intelegem si nu prea avem nicio treaba cu ea. adica cred ca e ceva acolo, dar ma doare in cur ce e si stiu ca dumnezeu sigur nu-l cheama si nici ingerasi n-are.
    Ultimul meu articol pe blog este …Bob Marley and The Wailers – Collectorama The Kingston YearsMy ComLuv Profile

    ReplyReply
  29. alina says:

    Nu cred in dumnezeu dar nu o sa incerc sa te convertesc la ateism sau ceva de genu’.Doar te rog sa ma lamuresti in legatura cu cateva aspecte ale articolului tau,daca vrei si poti:
    1.”După ce a creat planeta o fi creat dinozaurii prima oara sau cine ştie… cert e că a dat VIAŢĂ.” Tu nu crezi in religii asa ca probabil nu crezi nici in asta,dar crestinismul,cel putin, sustine ca Pamantul are 6000 de ani,ca atunci a fost creat de dzeu.Exista dovezi ca au existat dinozauri acum aproximativ 230 de milioane de ani.Daca dzeu a creat pamantul acum 6000 mii de ani, cum a putut sa dea viata dinozaurilor cu multe milioane de ani mai devreme?
    2.Tu zici ca bolile pot fi considerate pedepse.Biblia spune ca dzeu da liber arbitru oamenilor pe timpul vietii,si ca judeca doar sufletele.El nu pedepseste omul cat traieste.Pe de alta parte, tot Biblia povesteste despre pedeapsa data de Dumnezeu cu lacustele, moartea primului nascut, potopul,s.a.m.d.Toate astea se cam bat cap in cap,nu crezi?
    3.Ultima,ca te-am batut prea mult la cap:d :”> “Dacă nu exista El, nu aţi fi existat nici voi!” Acum zic eu ca degeaba exista el,ca daca tata ar fi purtat prezervativ, mama ar fi luat contraceptive sau ar fi facut alte lucruri, tot nu existam.
    Scuze pentru comentariul asa de lung.

    ReplyReply
  30. Serginho says:

    @alina, am sa incerc sa-ti raspund:
    1. Nimeni nu stie cum a procedat Dumnezeu in toate privintele si nici eu nu stiu ce a creat, cand a cret si cum a creat asa ca nu am cum sa-ti raspund.
    2. Nu am citit Biblia.
    3. Eu nu ma refer la asta. Daca nu exista El, nu exista nici primul om… in concluzie nici tu.

    Stai linistita, comentariul n-a fost lung. :D

    ReplyReply
  31. cipikahn says:

    Este al 2-lea articol pe care-l citesc si incepe sa-mi placa blogul tau! Nu prea le am cu blogurile care nu am timp, dar tin aproate de tine :D

    ReplyReply

Lasa un raspuns





CommentLuv Enabled