Vreau să mă axez în principiu pe tema blogului, adică pentru cei care scriu pe blog.

Mulţi dintre voi vă tot schimbaţi temele la blog, culorile, etc cu gândul că deranjează la ochii cititorilor, dar aţi omis un mic lucru pe tema ”deranjatul ochilor” şi anume atunci când scrieţi un articol daţi şi enter măi băieţi (fete). Dacă faci deja acest lucru e foarte bine, dar observ multe bloguri care pur şi simplu scriu în frază după frază, uitând de tasta enter.

Eu asta o fac de mult timp, dacă observaţi în ultimile articole am chiar două spaţii între paragrafe. Asta a fost eroare de la un plugin pe care l-am scos anterior. Eram nevoit să dau două enter-uri ca să lase un spaţiu. Revenind..

De ce să las spaţiu între paragrafe?

În primul rând de ce să nu laşi? În al doilea rând dă un aspect mai curat, mai aerisit, iar în al treilea rând e mai uşor pentru cititor să-ţi citească articolul, mai ales dacă acesta e unul lung şi să nu piardă rândul.

Când să las spaţiu între paragrafe?

O fi absurdă întrebarea, dacă nu vă place săriţi peste… Păi poţi să laşi atunci când ai scris circa 300 de cuvinte sau mai mult, depinde de tine, cum preferi tu, dar un moment când să foloseşti treaba asta cu spaţiu între paragrafe ar fi atunci când treci de la un subiect la altul sau când pui o întrebare cum procedez eu acuma.

Se poate ţine cont de asta şi atunci când scrii de mână, deşi nu prea am văzut pe cineva să facă acest lucru, pentru că de obicei se folosesc aliniate (aia cu un pic de spaţiu înainte de a scrie).

Sper să fie de folos pentru cineva… într-adevăr este ceva ce ştim cu toţii, dar nu toţi o practicăm.

Tu foloseşti metoda asta, cu spaţiul între paragrafe?

Sunt oameni care vor să se apuce de ceva într-un domeniu… sau doar îşi propun ceva. În primul rând când vrei să faci acel ceva trebuie să-ţi placă, să pui seriozitate şi să ai ambiţie. Primul lucru la care vă gândiţi este locul de muncă. Eu nu la asta mă refer, ci la acele lucruri pe care vrei tu să le faci, uneori de curiozitate, alteori că ai văzut la cineva, iar acel cineva se descurcă bine în domeniu şi are şi profit (dacă este cazul).

Adevărul e că majoritatea oamenilor, când aud că e vorba de bani sunt dispuşi să facă aproape orice (sau chiar orice). Iar prin acest principiu, nu mai ţin cont de anumite lucruri importante, precum faptul dacă le place, dacă se descurcă în ceea ce fac şi altele (aici puteţi să mă ajutaţi cu exemple).

Spre exemplu, la mine la antrenamente (kick-box, pentru cei care nu ştiu)… sunt băieţi, poate cu câţiva ani mai mari ca mine, dacă nu de vârsta mea, care au venit de curând. Înţeleg sunt la început, nu prea ştiu, până învaţă mai este, că nici eu nu ştiu prea multe, dar ca să înveţi trebuie să vrei şi tot nu e de ajuns, trebuie să pui seriozitate în ceea ce faci şi să ai ambiţie.

Şi când îi vezi, nici nu se chinuie să ”lucreze” un pic, nici nu e atent, mai mult face prezenţa, astfel să poată să se laude că face şi el un sport. Deci sunt câţiva la mine la antrenamente care nu au habar şi nici nu vor să aibe habar de ceea ce fac. Ca să nu mai zic că este un tip care vine de 2 ani şi tot nu ştie să dea low-kick, deşi el cred că face de plăcere şi fiind un pic grăsuţ, faptul că face un sport care-i place, chiar dacă nu se pricepe, e ok. Părerea mea.

Oricum într-un final pleacă unii şi vin alţii.

La fel şi în blogsferă. Unii pur şi simplu nu sunt făcuţi pentru ceea în ce constă un blog, adică pentru a scrie. Nu mă dau eu mare blogger, defapt dacă voi nu mă numiţi blogger, eu nu o să mă consider mai mult de o persoană care are o pagină virtuală şi scrie pe ea.

În primul rând sunt acei bloggeri care îi ştim cum toţii. Şi anume cei care fac blogul plin de filmuleţe de pe youtube şi pun bancuri şi aşa mai departe. Mai pe scurt nu au nimic original.

Recunosc şi eu eram aşa la început (acu 2 ani), dar atunci nu cunoşteam alţi bloggeri, nu m-a ajutat nimeni, nu mi-a explicat nimeni în ce constă un blog, dar acu fiecare persoană care-şi face blog, cunoaşte măcar 3 bloggeri, iar cel mai important e faptul că mulţi te critică şi asta ar trebuii să te ajute, dar din câte observ cei care sunt criticaţi pe merite nu se ”reprofilează” ci fac în continuare ceea ce făceau până acu’.

Şi mai sunt bloggeri care sunt în blogsferă de atâta timp şi articolele lor nu te atrag aşa mult, adică sunt ceva ”de rutină”, ce citeşti în general… şi sunt alţi bloggeri care au apărut de curând în blogsferă şi le-o iau înainte, datorită articolelor, ambiţiei şi seriozităţii. Eu sunt, oficial, în blogsferă de peste 1 an, iar dacă nu aveam aceea pauză de câteva luni pot să zic că aş fi fost de două ori mai cunoscut în blogsferă.

Eu mă încadrez în categoria bloggerilor care au conţinut bun, dar cititori puţini şi nu vreau să mă laud. E prima oara când scriu fraza asta şi pur şi simplu aşa e. Articolele sunt într-adevăr lungi, dar nu în zadar.

Revenind… Sper că aţi înţeles ce vreau să zic. Nu mă refer la domeniul în care lucraţi, într-adevăr banii sunt o nevoie foarte mare, de aceea plăcerea în ceea ce facem se exclude, în România.

Cum ziceam mai sus… de ce lucruri trebuie să ţinem cont, atunci când vrem să facem ceva? Acel ceva nu e  când duci gunoiul sau faci curat, luaţi ca exemplu sportul şi bloggingul.

Am citit pe blogul lu’ de ce?, care la rândul lui a citit altundeva, o metodă nouă de lucru. Formula este (10+2)*5 şi constă în:

• 10 – minute de lucru
• 2 – minute de pauză
• 5 – iteraţii (repetări)

Deci (10+2)*5 = 60 minute.

În primul rând metoda de lucru e pentru persoanele care sunt uşor distrase, se concentrează pentru un timp scurt, nu pot să lucreze pe o perioadă lungă de timp sau au o listă de sarcini care nu durează mult. Metoda se poate aplica şi în alte cazuri de lucru, depinde de voi.

De pus formula în aplicare nu e greu. Te pregăteşti în aşa fel încât să nu te distragă altceva, dacă lucrezi pe calculator, laşi messu’, twitterul, hi5-ul, facebook-ul, etc… îţi pui un cronometru, dacă vrei poţi downloada de aci un program tip timer, foarte uşor de folosit… şi te pui la muncă.

10 minute lucrezi în continu şi te concentrezi la ceea ce ai de făcut, după care…

2 minute faci ce vrei, deşi sfatul meu este să laşi calculatorul la o parte, să te relaxezi, să te recreezi, astfel creierul tău va fi ”revenit” atunci când te reapuci de muncă.

Repeţi acest pas de 5 ori, astfel acumulezi o oră. Ceea ce a uitat să scrie cel de pe 43 folders este răspunsul la următoarea întrebare ”Dacă munca mea durează mai mult de o oră?”.

Părerea mea este ca după ce ai ajuns la cele 60 de minute, să mai faci o pauză, de data asta un pic mai lungă, de circa 10-15 minute şi după aceea să te reapuci.

Pentru unii metoda asta ar putea fi un pic frustrantă, dar cum ziceam e pentru cei care se concentrează pentru o perioada scurtă de timp, dacă tu atunci când te apuci de lucru, chiar te pui la muncă, atunci nu are rost să urmezi metoda de mai sus, pentru că mai mult îţi pierzi concentrarea.

Pentru persoanele care sunt între aceste 2 cazuri (probabil ca şi mine) mai există o soluţie şi anume formula (25+5)*2 sau pur şi simplu improvizaţi… faceţi câteva teste şi aflaţi care ar fi formula voastră.

În primul rând trebuie să vă decideţi asupra minutelor de lucru şi pauză, apoi iarăşi în funcţie de voi şi partea cu repetarea sau mai bine zis câte timp sunteţi dispuşi să lucraţi.

Voi ce metodă de lucru aveţi?

Am să încep ca de obicei, cu o întâmplare ce a avut loc săptămâna asta…

Nu știu cum, dar toate au loc când stau în stația de autobuz sau chiar în autobuz… cea de acum a avut loc în bus. Merg o stație și urcă o doamnă. Când să composteze biletul, o atenționează un băiat că acela nu e biletul corespunzător pentru linia acestui autobuz (nu o zis chiar așa, mai degrabă „Nu e bun biletu!”).

Doamna alarmată întreabă șoferul dacă are bilet la care șoferul ridică umerii. Se duce în spate, mai era cu o băbuță și se hotărăsc să coboare la următoarea… la care intervine o altă doamnă „Stați liniștită, nu coborâți”, apoi un domn „Nici eu nu am bilet, că era închis la chioșc… așa fac ăștia numai să te prindă fără.” Apoi intervine și șoferul „Trei sfert din oraș circulă fără bilet, dacă nu mai mult… lăsați acuma, nu coborâți.”

În ciuda insistențelor călătorilor și a șoferului doamna a coborât… cu toate că mai avea doar o stație de mers.

Ce mi-a atras mie atenția din toată întâmplarea au fost vorbele șoferului și anume că trei sfert din populația orașului nu cumpără bilete când merg cu autobuzul… Și cam așa e. De ce e așa? Pentru că rar se întâmplă să primești amendă de la controlori.

De obicei te coboară jos și te iau așa puțin la întrebări după care fără ocolișuri îți cer bani, cu scuza să nu plătești amenda de 50 RON, care cica mai nou a ajuns la 100 RON. Așa că mai bine le dai lor 25 RON, dar dacă ești deștept, poți să scapi de ei cu doar 2 lei sau chiar moca.

Excepții ar fi atunci când aceștia sunt însoțiți de comunitari, dar dacă e așa, atunci când îți cere biletu scoate repede 5 RON și te-ai scăpat, fără să vadă comunitaru.

Dacă circulați seara fără bilet nu-i așa bai, pentru că atunci nu prea vezi să vină cu comunitaru după ei (abia îi vezi pe ei)… asta numai în cursul zilei, când e mai aglomerat.

Defapt atunci când autobuzul e cam plinuț, nu are rost să vă perforați biletul, controlori nu au timp să-i verifice pe toți, de aceea nici nu mai urcă în bus.

Tu cumperi bilet? Ai fost prins de controlori? Dacă da, cum ai scăpat, asta dacă ai scăpat?

Dădui un mass aşa de curiozitate să văd dacă am pe cineva prin lista care are nevoie de un băiat la ceva pe acolo, mai pe scurt ”Caut de lucru… pe timp de vară.”

Răspunsuri am primit, vreo 5 căsuţe mi s-au deschis, dar în niciuna nu primisem vreo ofertă de muncă, ci toţi vroiau să-i anunţ dacă găsesc ceva şi pentru ei…

Acu să vorbim niţel despre chestia asta cu munca pe timp de vară…

Prima dată când am lucrat a fost exact vara trecută, în iulie (am menţionat aici)… am muncit, am fost recompensat printr-un salariu foarte bun, dar ţin să vă anunţ că din 1 Iulie pâna în 31 am avut o singură zi pauză, în rest în fiecare noapte de la 20:00 (alteori de la 17:00) seara până la 3 dimineaţa eram la muncă, după care dormeam până pe la 15:00 şi se cam ducea ziua, deci o lună de zile doar muncă, fără ieşiri, ştrand sau alte chestii.

După ce am primit banii, mi-am dat seama care e adevărata lor valoare şi cât de greu muncesc unii oameni (în special părinţii) pentru ei, fapt ce m-a motivat să nu cheltui. Din păcate vara asta n-am să mai lucru acolo şi am să încerc încerc să-mi caut şi eu altundeva.

Cum a venit vara, cum caută toţi câte ceva de lucru, să facă un bănuţ vara asta, pentru că sunt câţiva care nu se duc niciunde în vacanţă sau se duc, da’ mai târziu şi decât să frece menta aiurea, mai bine muncesc să aibe un surplus pentru vacanţă sau când începe şcoala.

Munca de la o vârstă mică- chiar azi am văzut din greşeală la o emisiune la TV cu nişte copii care erau luaţi de altă familie pentru o săptămână de zile, în acest timp încercând să le schimbe personalitatea, comportamentul, etc. Auzisem de la o fătucă de 15 ani şi un băiat de 17 cum ziceau ”Până la 18 ani părinţii sunt obligaţii să ne ofere toate nevoile”, iar nevoile lor constau în special în ţigări, băutură şi droguri…

Părinţii au obligaţia de a-ţi oferi un adăpost, mâncare, îngrijire, educaţie şi dragoste părintească, iar celelalte pofte (pentru că nevoi clar nu sunt) precum o minge, un iPod, o jucărie, etc sunt opţionale, la decizia părintelui.

Dacă tu chiar simţi că ai nevoie de alte chestii pe care părinţii nu pot să ţi le ofere, nu le meriţi sau pur şi simplu nu vor ca tu să ai parte de ele, atunci dute la muncă! Nu mă refer să te laşi de studii şi să mergi la câmp, dar pe timp de vară poţi să-ţi strângi bani şi să ai până vara viitoare, aceştia fiind banii tăi şi să faci ce vrei cu ei, adică să-ţi faci poftele pe care ţi le doreşti şi părinţi nu pot sau nu vor să ţi le ofere.

Recomand munca pe timp de vară acestor fel de copii, care se aşteaptă să li se facă toate poftele, chiar şi atunci când nu se poate. Dar nu recomand numai lor, ci tuturor. Nu am eu o experienţă aşa de mare, dar pe mine ca şi copil m-a afectat şi nu într-un sens rău… M-a motivat să mai strâng de buzunar, atunci când ştiam că-s bani munciţi de mine şi să ştiu să strâng şi de buzunarul familiei când nu se poate, mai ales pe ”criza asta”.

Voi aveţi de gând să munciţi vara asta sau deja aţi şi început?

P.S.: Dacă aveţi ceva de muncă pentru mine, contactaţi-mă.

De câte ori vi s-a întâmplat să vă contraziceţi sau chiar sa vă certaţi cu cineva şi să nu ajungeţi la un comun acord. Mie de multe ori…

Well… am stat într-o zi şi m-am gândit, oare de ce să îmi mai bat capu? Dezbat şi eu subiectul, vin cu părerea mea şi dacă nu reuşesc să conving persoana respectivă că am dreptate, cedez… (nu pentru că nu ştiu cum să mai argumentez sau că nu am dreptate, dacă chiar nu am dreptate şi mă convinge ea atunci numai comentez) dar dacă niciunul dintre noi nu cedează mai bine cedez eu şi fiecare rămâne cu opinia lui.

Mi se pare chiar firesc, de ce să ajung să mă cert cu persoana respectivă? Mi-am spus părerea şi dacă nu are nici un efect asta e…

Să luăm acu’ o altă perspectivă… spre exemplu oligofrenii din ziua de azi cărora le face plăcere să se ia de oricine numai să pară interesanţi faţă de amici lor, mai ales dacă se numără şi fete pe acolo…

Caută cumva să te enerveze şi să cedezi şi să le dai un motiv mai întemeiat să se ia de tine, fapt care duce la o ceartă, scandal şi la băieţii în cea mai mare parte se ajunge şi la bătaie… şi pentru ce? Că s-a luat ăla de cum arăţi? De cum mergi? De freza ta? Şi aşa mai departe…

Chiar nu are rost, mai bine îl laşi pe el să se simte bine, că nu toţi dintre amicii lui sunt ca el şi poate se mai trezesc şi cei din jurul lui şi îşi dau seama că e cam ratat… şi faptul că îşi baţi joc de prieteni lui sau îi ia peste picior, nu o să facă nimic altceva decât să îi îndepărteze de el… poate cu asta câştigă doi prieteni acolo care nu’s mai inteligenţi decât el, defapt dacă mă gândesc aşa şi-a găsit şi el unul de seama lui… adică incult.

Nici să fi luat peste picior nu e bine, dar nici să te cobori la un nivel de prostime ca cei din jurul tău… trebuie să găseşti echilibrul… Părerea mea e că cel mai bine e ca atunci când vezi că nu rezolvi nimic să dai din cap şi să zici ”bine…”

Daca zici ”bine…” nu înseamnă neapărat că aprobi ceea ce susţine celălalt.

Săptămâna trecută la ora de religie ne-a pus profa’ un filmuleţ şi anume ”Strigătul Mut” care are ca temă avorturile din lume. Un filmuleţ de circa jumătate de oră, deoarece nu este cel întreg, pentru că e prea îngrozitor,  pe google fiind filmul dar cenzurat. Poftiţi filmuleţul:

Pentru cei care nu prea au chef sau timp să se uite la film, deşi chiar v-aş ruga pentru că aici ies la iveală multe secrete, am să fac un scurt rezumat:

În filmuleţ este vorba despre metoda de procedare în cazul avortului care nu este dezvăluită persoanei în caz. La 8 săptămâni (alţii zic la 12), atunci când se efectuează avortul, copilul a luat de mult viaţă, inima îi funcţionează, deci e o fiinţă umană.

Mai pe scurt se folosesc câteva instrumente pentru a face loc în uter ca apoi să se introducă un aparat care aspiră aproape tot, după care se foloseşte un instrument cu care se prinde capul fătului şi se strange de el până îi este zdrobit capul, după care se scoate tot din uter.

Eu ţin să cataloghez avortul ca o crimă. Criminalii fiind atât mama, care a acceptat avortul, cât şi doctori care execută această operaţie… Mamele sunt minţite precum că în 8 săptămâni nu s-a format decât un ghem de celule în uterul lor, dar defapt atunci copilul are toate organele formate, iar simţurile sunt şi ele prezente inclusiv durerea, ceea ce caracterizează avortul ca fiind un măcel!

Haideţi să o luăm de la început, în cazul tinerilor că asta ne interesează în ziua de azi, pentru că noi suntem problema. Băi frate e greu să vă cumpăraţi un prezervativ? Normal băieţii sunt cei care trebuie să fie pregătiţi, dar totuşi e bine să aibe şi fetele unul la îndemână pentru că nu se ştie.

Nu staţi cu gândul că ”lasă că n-o fac eu cu ăsta”… băiatul nu prea refuză, chiar dimpotrivă el încearcă, iar în acel preludiu de încercare vă ia dracu şi pe voi încât uitaţi şi ce v-aţi propus anterior…

Şi revenind la băieţi, cât de prost poţi să fii ca prima oară când o faci să nu îţi iei prezervativ? Extrem de prost! Al dreacu tu profesionistu’ o să o scoţi tu la timp, nu? Că doar nah tu ai experienţă chiar dacă n-ai mai făcut-o.

Terminaţi cu prostiile, în primul rând nu vă bateţi joc de fată, în al doilea rând vă distrugeţi vieţile, nu zic că e rău să ai un copil, dar nu la 16 ani (mai nou se face şi pe la 11 ani).

Într-un final… vă sfătuiesc să vă protejaţi, spre binele tuturor, nu numai al vostru.

Care-i treaba şi cu sala asta? Mă refer la sala de forţă/fitness… Într-adevăr unii vin pentru a devenii mai musculoşi, să arate mai bine, să dea o formă de invidiat corpului, să se menţină, dar alţii chiar nu au nici o treabă cu sala, amice. Ei considră că prin faptul că plătesc 80 RON lunar şi vin acolo numai să facă prezenţa vor deveni aşa [click]… exagerez, dar înţelegeţi voi unde bat.

Se pare că sala a devenit un trend! Într-adevăr băieţii chiar se ţin, pentru că vor să arate cât mai bine, mai sunt alţii care pur şi simplu nu au ce căuta la sală, prin faptul că nu au iniţiativă sau nu au din ce să facă muşchi… dar când e vorba de fete, doh! În primul rând sala nu mi se pare locul cel mai potrivit pentru o persoana de genul feminin… sunt şi alte sporturi mai potrivite cum ar fi aerobicul/ Tae-Bo (corectaţi-mă dacă greşesc), etc.

Am văzut într-un timp la sală două şhukare… deci oamenii buni, să vi la sală şi să ţii aparatul ocupat juma de oră, nici să nu faci cum trebuie exerciţiile şi la fiecare serie să stai 10 min de vorbă cu colega, chiar NU ARE ROST!

Şi dacă vreţi să mergeţi la sală, cel mai bine e să mergeţi singuri… să nu aveţi tovarăşi, vă împrieteniţi acolo cu ceilalţi, dar să nu mergeţi cu tovarăşi care să vă ţină de vorbă…

Poate după ce citesc unii articolul deşi nu cred că dau ăia de la mine de la sală p’aci, dar dacă e să citească poate îşi revin şi ei…

Aaa şi am văzut azi unul care a venit în tricou ROZ mulat şi mai avea şi prosop ROZ… =)

Din propria experienţă îmi permit să răspund cu da.

Ce înseamnă mai exact ”a fi indiferent”?

Pe scurt: nu-ţi pasă, nu te interesează de anumite lucruri sau persoane, laşi totul în voia sorţii, dacă e sa fie aşa bine, dacă nu iară bine.

Cel mai bun exemplu este o relaţie… da ştiu că tot pe tema asta scriu în ultimul timp, dar e cel mai bun exemplu… cel mai mult doare atunci când persoana la care ţii cel mai mult îţi dă semne că nu-i mai pasă de tine sau de relaţia voastră… vă certaţi, ea nu dă nici un semn, nici dacă a greşit şi continuă cu gândul ”Dacă vine el la mine, bine, dacă nu iară bine” sau cel puţin asta insinuezi tu din comportamentul indiferent pe care ţi-l arată.

Indiferenţa îşi face apariţia şi în sectorul ”prieteni”. Dar aici nu te afectează aşa tare, cel puţin pe mine… pentru că v-am spus într-un articol precedent ce părere am despre prieteni…

Cel mai grav e atunci când eşti indiferent faţă de familie… aici e o mare greşeală. Pentru că familia e cea mai importantă din viaţa unei persoane… mai ales dacă acea persoană este încă un copil şi să nu uităm că întotdeauna vom avea o parte din noi care se simte în nesiguranţă, care ne spune ca avem nevoie de ajutor, de cineva şi cine îţi e mai aproape decât părinţii? Cei care te-au crescut, ţi-au oferit căldura şi iubirea parintească şi te-au învăţat cum să te descurci şi mereu au fost în spatele tău să te ridice atunci când eşti la pământ.

Adevărul este că indiferenţa este foarte apropiată de orgoliu. Pentru că atunci când foloseşti indiferenţa gândeşti cam aşa ”De ce să mă duc eu? Să vină ea.” şi mai ales dacă gândeşti în acest fel atunci când tu ai greşit faţă de persoana respectivă se poate numi în totalitate orgoliu…

Până acum am dat exemple de nepăsare asupra unor persoane, dar hai să ne gândim şi în cazul unor fapte, lucruri, obligaţii, etc.

Ca şi în cazul persoanelor indiferenţa are un rol negativ şi atunci când e vorba despre un lucru… acel lucru fiind de exemplu ziua de mâine. Dacă mâine ai de învăţat şi tu nu te pregăteşti şi laşi în voia sorţii, mai precis dacă nu îţi pasă… atunci e o problemă. Poţi lua o notă mică care să te afecteze, din mai multe puncte de vedere…

Şi dacă nepăsarea înaintează la lucruri mai importante cum ar fi la obligaţiile pe care le ai faţă de şcoală, societate sau pe viitor iarăşi e o problemă. Nu mă pricep la exemple pe tema asta, dar presupun că aţi înţeles unde vreau să ajung…

Indiferenţa trebuie lăsată deoparte şi nu numai când e vorba de prieteni sau anumite sarcini pe care trebuie să le îndeplineşti… trebuie să dăm dovadă de seriozitate şi să arătăm că ştiim ce vrem să facem şi cum să facem… nu să călcăm de 10 ori în acelaşi loc şi să dăm dovadă de nesiguranţă pentru că atunci cei din jurul nostrul vor profita şi ne vor pune la pământ…

Astăzi m-am gândit să fac şi eu pe indiferentu pentru că m-am săturat de glumele tâmpite şi gesturiile unor persoane… ba chiar am primit şi sfaturi să procedez astfel, dar dacă cineva face pe indiferentu cu mine, nu înseamnă că trebuie să răspund şi eu aceeaşi monedă…

Mai pe scurt, nu mă suporţi îmi spui în faţă tot ce vrei îţi zic şi eu tot ce mă deranjeaza, iar dacă nu îţi convine la revederci! Ştii unde-i uşa cine te mai reţine? Ştiţi cum stă treabă? Când suntem singuri e cel mai bun prieten, apoi când apar şi alţii mă ia la mişto ca să îşi facă el imagine de şhukar! Apoi când îi zic face pe supăratu… iar eu fiind mai prost hai că las de la mine… dar de acu se va schimba situaţia… nu-ţi convine, pa!

Nu mă pun să fac eu pe supăratu sau indiferentu… Nu merită să îmi bat capul pentru asta.

Cam atât şi despre subiectul indiferenţei… Adevărul e că indiferenţa doare, dar pentru nişte prieteni cu două feţe nu te va durea niciodată şi dacă stăm să ne gândim fiecare persoană de pe glob are o faţă în plus…

Am mai abordat odată acest subiect aici, dar simt că nu am spus tot ce era de spus aşa că dacă cumva mai reiau ideile nu îmi săriţi în cap.

În primul rând prietenia nu se învaţă dintr-o carte!

Bineînţeles că nu poţi să numeşti pe cineva ca fiindu-ţi prieten/prietenă o persoană ce tocmai ai cunoscut-o… pentru a ajunge la gradul de prietenie mai e ceva cale de bătut… trebuie să cunoşti persoana mai bine, să vă înţelegeţi bine, etc.

Eu mă împrietenesc foarte repede… mai ales cu fetele, nu că aş urmări ceva, pur şi simplu fetele mi se par persoanele ideale de comunicat, de povestit… ele înţeleg mai bine.

La o prietenie încrederea şi sinceritatea e cea mai importantă pentru mine, de aceea am prea multă încredere şi dupaia mă trezesc că treaba stă defapt altcumva… şi sinceritatea, îmi place să zic tot pe faţă, dar mai fac şi excepţii că nu toate sunt de zis.

În ultimul timp am realizat că sunt mult mai diferit decât prietenii mei… cam toţi au cel puţin două feţe, dacă nu mai multe şi le schimbă foarte des. Spre exemplu când suntem între 4 ochi totul e ok, vorbim, povestim, dar când intervin şi alte persoane aceşti prieteni se schimbă radical… Cum? Toţi vor să iasă în evidenţă, să fie pe prima pagină… nu că ar fi un lucru rău asta, dar dacă acest lucru şi anume să fi în centrul atenţie, se face prin a-ţi bate joc de prietenii tăi, e literalmente o prostie!

Ce ai de câştigat dacă tu îţi baţi joc de un prieten pentru a te înţelege cu altul? Păi pierzi unul care îţi e cu adevărat prieten şi apare altul care cine ştie ce fel persoană e.

Cum se strică o prietenie?

Păi de obicei relaţiile de ”iubit-iubită” strică o relaţie de prietenie… asta în proporţie de 90%, procentele sunt realizate de mine , din propriile experienţe.

Aici sunt mai multe cazuri, eu am să încerc să mă bazez pe cele mai des întâlnite:

Tu ca băiat ai cunoscut o fată şi începi să te împrieteneşti cu ea pe parcurs, vă înţelegeţi de minune, vă spuneţi o gramadă de lucruri ce nu le-aţi spune la oricine, relaţia de prietenie merge foarte bine… acu sunt două modalităţi cum prietenia se poate duce de râpă şi anume:

• Te înţelegi atât de bine cu ea şi ea cu tine încât vă hotărâţi să faceţi următorul pas şi anume de a trece la o prietenie la ceva mai mult… normal că relaţia nu va decurge pân’ la adânci bătrâneţi, odată şi-odată tot o să vă despărţiţi… dacă vă despărţiţi s-ar putea ca să reveniţi la o prietenie ca cea din înainte sau unpic mai îndepărtată sau chiar să o terminaţi şi cu prietenia…

• A doua modalitate ar fi ca atunci când vă înţelegeţi bine şi rămâneţi doar la gradul de prietenie, iar el sau ea se cuplează cu altcineva… vă daţi seama că doar acuma el sau ea îşi va petrece mai mult din timp cu iubita/iubitul… se poate să vă înţelegi şi pe urmă, dar categoric nu aşa de bine ca înainte

• Mai este şi un al treilea caz şi anume când cele două aspecte de mai sus sunt combinate… aici e de obicei cel mai rău… şi sigur nu vă ve-ţi mai înţelege ca înainte… chiar dacă tu încă mai vrei să vorbeşti cu ea/el. În situaţia asta se rupe orice legătură de prietenie… din partea persoanei care şi-a găsit pe cineva.

Acu am să iau şi partea de acelaşi gen… în cazul ăsta nu prea avem ce să discutăm… cu toţii am avut prietenii cu care ne-am certat pe diferite motive, dar ne-am împăcat… mai sunt şi acele situaţii în care prietenul te bârfeşte pe la spate, fazele astea te fac să îţi bagi ceva în ea de prietenie… şi să nu o scoţi prea curând, poate chiar deloc…

Desigur că într-o prietenie mai există şi certuri, neînţelegeri… obstacole peste care trebuie să sărim şi să mergem mai departe.

Cu toţii vrem să avem prietenii buni şi de încredere, dar nu toţi sunt de aceeaşi părere…

Prietenia are un rol foarte important în viaţa fiecaruia… trebuie să ne integrăm în societate şi să ştim să comunicăm cu lumea, de aceea avem nevoie de prieteni… dar am avem nevoie şi de un prieten mai special… un prieten adevărat.

Un prieten adevărat este acel prieten care nu te lasă la greu şi e în spatele tău să te ridice când cazi şi să te susţină în tot ceea ce faci, poate chiar să se şi implice. Puţini îs cei care înţeleg sentimentul acela de prietenie… sau de obicei îl confundă cu distracţia, banii şi femeile… asta în nici un caz nu e prietenie.

Prietenul e persoana cu care râzi, glumeşti, povesteşti, bârfeşti, persoana căruia îi spui toate necazuriile şi nebuniile tale şi mai ales persoana în care poţi să ai încredere şi cu care să fi sincer, e persoana care observă când ai o zi prostă şi încearcă să te ajute, să te simţi mai bine… este persoana care îţi va ţine mereu uşa deschisă şi te va primi cu căldura prieteniei.

Din păcate nu este un astfel de prieten sau poate nu l-am descoperit, dar toate încercăriile de a descoperii un astfel de prieten au dat greş într-un final.

Prietenul îţi e propriul duşman. The end!