Deci toți vor să slăbească sau să facă ceva mișcare… foarte bine, dar cam toți ar vrea dacă se poate efort puțin și rezultate maxime. Mă uitam la Denisuca și am observat un articol în care scrie despre un Wii Fit, este exact ca o consolă wii, doar că asta e ca să faci exerciții, să slăbești. Acum vine întrebarea mea… chestia asta se poate numi un sport? Eu o numesc o fake sport… chiar așa greu e să faci un sport? Vrei să slăbești, dar să nu transpiri, să nu depui efort, să nu ieși din casă? Serios, să-mi explice și mie cineva cum vine chestia asta că eu chiar nu înțeleg.

Aparate, pastile, regim… versus sport!

Aparate – să luăm spre exemplu acest Wii Fit care constă 500 lei. Eu de banii ăștia fac 10 luni de antrenamente la kick-box și să nu se pună cineva să facă prostia să compare aparatele de slăbit cu un sport. Mă refer la acele aparate care le pui la cur și peste noapte îți dă celulita jos sau îți legi o curea de burtă și te trezești cu pătrățele. Sala de fitness este altă treabă pentru că acolo depui efort, pe când la acestea freci menta și slăbești (vorba vine)…

Citeste in continuare… »

Da, se schimbă. Acest proces poate dura pentru unii câteva zile, luni sau chiar ani, iar pentru alţii poate dura o secundă. Eu am fost martor la schimbarea multor persoane… nu pe tot parcursul, dar înainte le ştiam într-un fel, iar după un timp am realizat că persoana e diferită, iar că schimbarea s-a întâmplat mult mai repede, doar că eu nu mi-am dat seama.

Mi s-a întâmplat ca de multe ori, eu să fiu motivul schimbării, fără să fi vrut să schimb persoana. Sunt oameni care pur şi simplu nu vor să se schimbe, cu toate că e greu ca un om să nu se schimbe, indiferenţa este o armă potrivită pe acest aspect. Însă un om poate schimba un alt om destul de uşor, uneori chiar fără să vrea.

Pe parcursul vieţii se schimbă multe… asta e şi normal, fiindcă întâmpini multe obstacole, greşeşti de multe ori şi astfel te înveţi… ştii prin ce ai trecut, ştii dacă a fost bine sau rău şi e normal că te schimbi. Şi şcoala te schimbă şi blogul te schimbă şi prietenii… tot! Aşa că partea asta o să încerc să o exclud şi să vorbesc despre alte schimbări.

Citeste in continuare… »

Mai este cineva punctual? Acuma e vacanţă, nu-i stres, dar când începe şcoala parcă e nebunie dimineaţa. Toata lumea fuge, autobuzele pline, oamenii sunt stresaţi… fiecare vrea să ajungă ba la muncă, ba la şcoală. Lumea nu pare a fi organizată, ba mai mult punctuală. De aceea doresc să abordez un pic subiectul ăsta pe tema punctualităţii

Dacă nu vă interesează prea mult subiectul, sfaturile şi lucrurile pe care încerc să le scot în evidenţă, atunci săriţi la sfârşit şi răspundeţi-mi, vă rog, la întrebări.

Citeste in continuare… »

Nu am mai scris de ceva timp articole pe subiectul ”el şi ea”. M-am uitat la filmul ”How to make love to a woman” şi ştiţi că unele filme sunt luate din viaţa reală. În film tipul nu reşeşte să o satisfacă pe prietena lui şi se duce la staruri porno, lesbience, prieteni şi aşa mai departe, să se informeze. În fine dacă sunteţi curioşi mai departe vizionaţi filmul aici.

Dar nu era mai uşor s-o întrebe pe prietena lui şi să lămurească treaba cu ea? Că doar ea ştie ce vrea… dar se pare că uneori cele mai simple lucruri sunt cele mai grele.

Să nu mă luaţi cu ”Ăsta e film, amigo…”. Cu toate că e film aşa se întâmplă şi în viaţa reală. Multor persoane le e frică să comunice. Da, aşa e… le e frică să întrebe sau poate le e ruşine. Ca să mă înţelegeţi, eu nu mă refer la problema tipului din film ci la o relaţie în general cu diferite probleme, nu pe tema satisfacerii…

Comunicarea e esenţială. Nu doar într-o relaţie iubit-iubită ci şi în relaţiile de prietenie sau în relaţiile cu familia.

Familia - în familie trebuie (e lege) să fii deschis. Părinţii sunt singurii în care poţi să ai încredere deplină, pentru că spre deosebire de prieteni, aceştia nu or să te lase la greu niciodată (mai sunt şi familii destrămate, dar eu vorbesc în general). În plus, cu toate că generaţia părinţilor noştri era diferită faţă de cea prezentă, totuşi au ceva experienţă din viaţă, de zile grele, de căzături şi multe altele.

Când ai o dilemă, o întrebare fără răspuns, o problemă, o greşeală… comunică-le şi lor (părinţilor) pentru că ei pot să te ajute, să te îndrume. Părinţii te pot ajuta în multe perspective, moral, dar şi financiar, cu toate că majoritatea nu vor să apeleze la banii părinţilor, dar măcar până te lansezi şi faci bani tu singurel… şi atunci o să-i poţi înapoi, chiar cu dobândă. Dar nici să exagerezi, să profiţi de bunătatea părinţilor, trebuie să înveţi şi tu ce e greul, pentru că o să ai şi zile proaste.

Familia întotdeauna trebuie să fie pe primul loc.

Relaţia ta – are nevoie şi ea de o comunicare deschisă. Într-o relaţia iubit-iubită comunicarea poate fi uneori grea, din partea fetelor, pentru că le e greu să spună adevărul sau aşteaptă momentul potrivit. Chestia asta mi se pare total absurdă. Dacă nu există comunicare, nu există nici relaţie sau va exista, dar una scurtă.

Eu fiind un puşti în vârstă de 17 ani, nu prea pot să vorbesc despre căsătorie, dar am văzut şi cuplu căsătorit care abia comunicau. Eu mă refer în principiu pe relaţiile dinaintea căsătoriei. Şi oricum relaţile ”de liceu” sunt (majoritatea) cu un scop (al băieţilor), dar există şi excepţii, din care fac şi eu parte.

Prietenii – ăştia i-am pus la sfârşit pentru că nu prea îs curios de ei, de fapt nici nu ştiu de ce i-am trecut… E ok să fii comunicativ şi cu ei, de ce nu? Dar să nu prea prinzi încredere în ei şi ai grijă ce le comunici. Comunică în aşa fel încât să nu îi deranjezi. Spune-i că îţi place cum e îmbrăcat, chiar dacă e îmbrăcat ca un papagal, spune-i că tipa aia i-a făcut cu ochiu, chiar dacă ţi-a făcut ţie.

Spune-le ce vor să audă, cu toate că nu e bine şi ar trebui să le spui adevăruri, astfel ei să se reprofileze, să se îmbunătăţească în anumite privinţe, dar dacă le spui asta, ai şanse mari să te alegi cu noi duşmani şi să fii catalogat ca o persoană fiţoasă, încrezută, şhukar sau alte însuşuri, care de fapt sunt atribuite lor.

Prietenii cred că sunt singura excepţia din categoria ”spune-i ce trebe să audă, nu ce vrea să audă”.

Comunicarea adevărului – dacă comunicăm cu cineva, trebuie totuşi să spunem adevărul, să fim sinceri… chestia asta e esenţială, doar că lumea o percepe ca pe un lucru rău. Trebuie să spunem persoanele din jur ce ne deranjează. Ştiu, e greu, poate fi interpretat drept o răutate, invidie, etc, dar trebuie să ştii cum să-i explici. Nu vezi unul pe stradă cu pantaloni din ăia strâmţi şi te duci la el şi îi zici ”Frate, pari foarte gay în pantalonii ăia…”.

Mă refer la cei pe care-i cunoşti… oferă-le părerea ta, argumentează, află şi tu părerea lor şi poate ajunge-ţi la o hotărâre, la o concluzie, care să convină ambelor părţi. E posibil ca la început să te fi înşelat, dar măcar ai spus ce părere ai, ai încercat să ajuţi… sunt persoane care acceptă acest lucru pozitiv şi îţi mulţumesc că le-ai deschis ochii, i-ai adus la realitate…

Acei oameni care te vor îndepărta după aceea, lasă-i… să facă ce vor, pentru că la un moment dat îşi vor da seama că tu ai încercat să-i ajuţi şi vor regreta.

Dacă vrei să-i spui ceva, nu ezita, spune-i. Ştiu că aştepţi momentul potrivit sau aştepţi să te întrebe, dar cel mai bine e ca atunci când prinzi un moment de tăcere să-i zici ”Uite… ştii… vreau să-ţi zic ceva…”. Fie că e ceva rău, fie că e bun, dar ştii că trebuie să-l spui, nu văd de ce să taci… Ai greşit? Vrei să-i spui ce simţi? Vrei să-i dai un sfat? Să-l îndrumi? Spune-i!

Atâta timp cât ştii că ceea ce tu faci e ceva normal, corect mai pe scurt e ceva de bine, totul o să fie în regulă.

Care este părerea voastră? Comunicarea e esenţială? Cred că am scris eu cam toate variantele şi voi nu aveţi ce să mai comentaţi, dar accept şi o aprobare sau negare a lucrurilor care le-am scris mai sus.

Vreau să mă axez în principiu pe tema blogului, adică pentru cei care scriu pe blog.

Mulţi dintre voi vă tot schimbaţi temele la blog, culorile, etc cu gândul că deranjează la ochii cititorilor, dar aţi omis un mic lucru pe tema ”deranjatul ochilor” şi anume atunci când scrieţi un articol daţi şi enter măi băieţi (fete). Dacă faci deja acest lucru e foarte bine, dar observ multe bloguri care pur şi simplu scriu în frază după frază, uitând de tasta enter.

Eu asta o fac de mult timp, dacă observaţi în ultimile articole am chiar două spaţii între paragrafe. Asta a fost eroare de la un plugin pe care l-am scos anterior. Eram nevoit să dau două enter-uri ca să lase un spaţiu. Revenind..

De ce să las spaţiu între paragrafe?

În primul rând de ce să nu laşi? În al doilea rând dă un aspect mai curat, mai aerisit, iar în al treilea rând e mai uşor pentru cititor să-ţi citească articolul, mai ales dacă acesta e unul lung şi să nu piardă rândul.

Când să las spaţiu între paragrafe?

O fi absurdă întrebarea, dacă nu vă place săriţi peste… Păi poţi să laşi atunci când ai scris circa 300 de cuvinte sau mai mult, depinde de tine, cum preferi tu, dar un moment când să foloseşti treaba asta cu spaţiu între paragrafe ar fi atunci când treci de la un subiect la altul sau când pui o întrebare cum procedez eu acuma.

Se poate ţine cont de asta şi atunci când scrii de mână, deşi nu prea am văzut pe cineva să facă acest lucru, pentru că de obicei se folosesc aliniate (aia cu un pic de spaţiu înainte de a scrie).

Sper să fie de folos pentru cineva… într-adevăr este ceva ce ştim cu toţii, dar nu toţi o practicăm.

Tu foloseşti metoda asta, cu spaţiul între paragrafe?

Sunt oameni care vor să se apuce de ceva într-un domeniu… sau doar îşi propun ceva. În primul rând când vrei să faci acel ceva trebuie să-ţi placă, să pui seriozitate şi să ai ambiţie. Primul lucru la care vă gândiţi este locul de muncă. Eu nu la asta mă refer, ci la acele lucruri pe care vrei tu să le faci, uneori de curiozitate, alteori că ai văzut la cineva, iar acel cineva se descurcă bine în domeniu şi are şi profit (dacă este cazul).

Adevărul e că majoritatea oamenilor, când aud că e vorba de bani sunt dispuşi să facă aproape orice (sau chiar orice). Iar prin acest principiu, nu mai ţin cont de anumite lucruri importante, precum faptul dacă le place, dacă se descurcă în ceea ce fac şi altele (aici puteţi să mă ajutaţi cu exemple).

Spre exemplu, la mine la antrenamente (kick-box, pentru cei care nu ştiu)… sunt băieţi, poate cu câţiva ani mai mari ca mine, dacă nu de vârsta mea, care au venit de curând. Înţeleg sunt la început, nu prea ştiu, până învaţă mai este, că nici eu nu ştiu prea multe, dar ca să înveţi trebuie să vrei şi tot nu e de ajuns, trebuie să pui seriozitate în ceea ce faci şi să ai ambiţie.

Şi când îi vezi, nici nu se chinuie să ”lucreze” un pic, nici nu e atent, mai mult face prezenţa, astfel să poată să se laude că face şi el un sport. Deci sunt câţiva la mine la antrenamente care nu au habar şi nici nu vor să aibe habar de ceea ce fac. Ca să nu mai zic că este un tip care vine de 2 ani şi tot nu ştie să dea low-kick, deşi el cred că face de plăcere şi fiind un pic grăsuţ, faptul că face un sport care-i place, chiar dacă nu se pricepe, e ok. Părerea mea.

Oricum într-un final pleacă unii şi vin alţii.

La fel şi în blogsferă. Unii pur şi simplu nu sunt făcuţi pentru ceea în ce constă un blog, adică pentru a scrie. Nu mă dau eu mare blogger, defapt dacă voi nu mă numiţi blogger, eu nu o să mă consider mai mult de o persoană care are o pagină virtuală şi scrie pe ea.

În primul rând sunt acei bloggeri care îi ştim cum toţii. Şi anume cei care fac blogul plin de filmuleţe de pe youtube şi pun bancuri şi aşa mai departe. Mai pe scurt nu au nimic original.

Recunosc şi eu eram aşa la început (acu 2 ani), dar atunci nu cunoşteam alţi bloggeri, nu m-a ajutat nimeni, nu mi-a explicat nimeni în ce constă un blog, dar acu fiecare persoană care-şi face blog, cunoaşte măcar 3 bloggeri, iar cel mai important e faptul că mulţi te critică şi asta ar trebuii să te ajute, dar din câte observ cei care sunt criticaţi pe merite nu se ”reprofilează” ci fac în continuare ceea ce făceau până acu’.

Şi mai sunt bloggeri care sunt în blogsferă de atâta timp şi articolele lor nu te atrag aşa mult, adică sunt ceva ”de rutină”, ce citeşti în general… şi sunt alţi bloggeri care au apărut de curând în blogsferă şi le-o iau înainte, datorită articolelor, ambiţiei şi seriozităţii. Eu sunt, oficial, în blogsferă de peste 1 an, iar dacă nu aveam aceea pauză de câteva luni pot să zic că aş fi fost de două ori mai cunoscut în blogsferă.

Eu mă încadrez în categoria bloggerilor care au conţinut bun, dar cititori puţini şi nu vreau să mă laud. E prima oara când scriu fraza asta şi pur şi simplu aşa e. Articolele sunt într-adevăr lungi, dar nu în zadar.

Revenind… Sper că aţi înţeles ce vreau să zic. Nu mă refer la domeniul în care lucraţi, într-adevăr banii sunt o nevoie foarte mare, de aceea plăcerea în ceea ce facem se exclude, în România.

Cum ziceam mai sus… de ce lucruri trebuie să ţinem cont, atunci când vrem să facem ceva? Acel ceva nu e  când duci gunoiul sau faci curat, luaţi ca exemplu sportul şi bloggingul.

Am citit pe blogul lu’ de ce?, care la rândul lui a citit altundeva, o metodă nouă de lucru. Formula este (10+2)*5 şi constă în:

• 10 – minute de lucru
• 2 – minute de pauză
• 5 – iteraţii (repetări)

Deci (10+2)*5 = 60 minute.

În primul rând metoda de lucru e pentru persoanele care sunt uşor distrase, se concentrează pentru un timp scurt, nu pot să lucreze pe o perioadă lungă de timp sau au o listă de sarcini care nu durează mult. Metoda se poate aplica şi în alte cazuri de lucru, depinde de voi.

De pus formula în aplicare nu e greu. Te pregăteşti în aşa fel încât să nu te distragă altceva, dacă lucrezi pe calculator, laşi messu’, twitterul, hi5-ul, facebook-ul, etc… îţi pui un cronometru, dacă vrei poţi downloada de aci un program tip timer, foarte uşor de folosit… şi te pui la muncă.

10 minute lucrezi în continu şi te concentrezi la ceea ce ai de făcut, după care…

2 minute faci ce vrei, deşi sfatul meu este să laşi calculatorul la o parte, să te relaxezi, să te recreezi, astfel creierul tău va fi ”revenit” atunci când te reapuci de muncă.

Repeţi acest pas de 5 ori, astfel acumulezi o oră. Ceea ce a uitat să scrie cel de pe 43 folders este răspunsul la următoarea întrebare ”Dacă munca mea durează mai mult de o oră?”.

Părerea mea este ca după ce ai ajuns la cele 60 de minute, să mai faci o pauză, de data asta un pic mai lungă, de circa 10-15 minute şi după aceea să te reapuci.

Pentru unii metoda asta ar putea fi un pic frustrantă, dar cum ziceam e pentru cei care se concentrează pentru o perioada scurtă de timp, dacă tu atunci când te apuci de lucru, chiar te pui la muncă, atunci nu are rost să urmezi metoda de mai sus, pentru că mai mult îţi pierzi concentrarea.

Pentru persoanele care sunt între aceste 2 cazuri (probabil ca şi mine) mai există o soluţie şi anume formula (25+5)*2 sau pur şi simplu improvizaţi… faceţi câteva teste şi aflaţi care ar fi formula voastră.

În primul rând trebuie să vă decideţi asupra minutelor de lucru şi pauză, apoi iarăşi în funcţie de voi şi partea cu repetarea sau mai bine zis câte timp sunteţi dispuşi să lucraţi.

Voi ce metodă de lucru aveţi?