Da, se schimbă. Acest proces poate dura pentru unii câteva zile, luni sau chiar ani, iar pentru alţii poate dura o secundă. Eu am fost martor la schimbarea multor persoane… nu pe tot parcursul, dar înainte le ştiam într-un fel, iar după un timp am realizat că persoana e diferită, iar că schimbarea s-a întâmplat mult mai repede, doar că eu nu mi-am dat seama.

Mi s-a întâmplat ca de multe ori, eu să fiu motivul schimbării, fără să fi vrut să schimb persoana. Sunt oameni care pur şi simplu nu vor să se schimbe, cu toate că e greu ca un om să nu se schimbe, indiferenţa este o armă potrivită pe acest aspect. Însă un om poate schimba un alt om destul de uşor, uneori chiar fără să vrea.

Pe parcursul vieţii se schimbă multe… asta e şi normal, fiindcă întâmpini multe obstacole, greşeşti de multe ori şi astfel te înveţi… ştii prin ce ai trecut, ştii dacă a fost bine sau rău şi e normal că te schimbi. Şi şcoala te schimbă şi blogul te schimbă şi prietenii… tot! Aşa că partea asta o să încerc să o exclud şi să vorbesc despre alte schimbări.

Citeste in continuare… »

Care-s cei mai frumoşi ani din viaţă? Dacă eşti încă adolescent or să vorbească hormonii din tine şi or să zică că adolescenţa e ză best, că atunci poţi să tragi ceva pe trafalet… dar adevărul este că atunci când nu ai stres, nu munceşti, primeşti (aproape) de toate, ai prieteni adevăraţi, te distrezi, te joci, eşti inventiv, nu suferi, etc… atunci e cel mai bine nu? Şi toate astea se încadrează în copilărie.

La un moment dat toţi simţit nevoie de maturitate, de a fi pe cont propriu, de a avea banii noştri, mai pe scurt de a intra în lumea adulţilor… nu există cineva care să nu fi simţit măcar o dată nevoia asta. Şi totuşi dacă am trăi doar în copilărie ar fi minunat? Eu nu cred… pentru că după un timp te plictiseşti, vrei ceva nou… de asta s-a inventat şi jocul de-a mama şi de-a tata, pentru că încă de copii simţi nevoie de a cunoaşte rolurile părinţilor.

Citeste in continuare… »

Nu am mai scris de ceva timp articole pe subiectul ”el şi ea”. M-am uitat la filmul ”How to make love to a woman” şi ştiţi că unele filme sunt luate din viaţa reală. În film tipul nu reşeşte să o satisfacă pe prietena lui şi se duce la staruri porno, lesbience, prieteni şi aşa mai departe, să se informeze. În fine dacă sunteţi curioşi mai departe vizionaţi filmul aici.

Dar nu era mai uşor s-o întrebe pe prietena lui şi să lămurească treaba cu ea? Că doar ea ştie ce vrea… dar se pare că uneori cele mai simple lucruri sunt cele mai grele.

Să nu mă luaţi cu ”Ăsta e film, amigo…”. Cu toate că e film aşa se întâmplă şi în viaţa reală. Multor persoane le e frică să comunice. Da, aşa e… le e frică să întrebe sau poate le e ruşine. Ca să mă înţelegeţi, eu nu mă refer la problema tipului din film ci la o relaţie în general cu diferite probleme, nu pe tema satisfacerii…

Comunicarea e esenţială. Nu doar într-o relaţie iubit-iubită ci şi în relaţiile de prietenie sau în relaţiile cu familia.

Familia - în familie trebuie (e lege) să fii deschis. Părinţii sunt singurii în care poţi să ai încredere deplină, pentru că spre deosebire de prieteni, aceştia nu or să te lase la greu niciodată (mai sunt şi familii destrămate, dar eu vorbesc în general). În plus, cu toate că generaţia părinţilor noştri era diferită faţă de cea prezentă, totuşi au ceva experienţă din viaţă, de zile grele, de căzături şi multe altele.

Când ai o dilemă, o întrebare fără răspuns, o problemă, o greşeală… comunică-le şi lor (părinţilor) pentru că ei pot să te ajute, să te îndrume. Părinţii te pot ajuta în multe perspective, moral, dar şi financiar, cu toate că majoritatea nu vor să apeleze la banii părinţilor, dar măcar până te lansezi şi faci bani tu singurel… şi atunci o să-i poţi înapoi, chiar cu dobândă. Dar nici să exagerezi, să profiţi de bunătatea părinţilor, trebuie să înveţi şi tu ce e greul, pentru că o să ai şi zile proaste.

Familia întotdeauna trebuie să fie pe primul loc.

Relaţia ta – are nevoie şi ea de o comunicare deschisă. Într-o relaţia iubit-iubită comunicarea poate fi uneori grea, din partea fetelor, pentru că le e greu să spună adevărul sau aşteaptă momentul potrivit. Chestia asta mi se pare total absurdă. Dacă nu există comunicare, nu există nici relaţie sau va exista, dar una scurtă.

Eu fiind un puşti în vârstă de 17 ani, nu prea pot să vorbesc despre căsătorie, dar am văzut şi cuplu căsătorit care abia comunicau. Eu mă refer în principiu pe relaţiile dinaintea căsătoriei. Şi oricum relaţile ”de liceu” sunt (majoritatea) cu un scop (al băieţilor), dar există şi excepţii, din care fac şi eu parte.

Prietenii – ăştia i-am pus la sfârşit pentru că nu prea îs curios de ei, de fapt nici nu ştiu de ce i-am trecut… E ok să fii comunicativ şi cu ei, de ce nu? Dar să nu prea prinzi încredere în ei şi ai grijă ce le comunici. Comunică în aşa fel încât să nu îi deranjezi. Spune-i că îţi place cum e îmbrăcat, chiar dacă e îmbrăcat ca un papagal, spune-i că tipa aia i-a făcut cu ochiu, chiar dacă ţi-a făcut ţie.

Spune-le ce vor să audă, cu toate că nu e bine şi ar trebui să le spui adevăruri, astfel ei să se reprofileze, să se îmbunătăţească în anumite privinţe, dar dacă le spui asta, ai şanse mari să te alegi cu noi duşmani şi să fii catalogat ca o persoană fiţoasă, încrezută, şhukar sau alte însuşuri, care de fapt sunt atribuite lor.

Prietenii cred că sunt singura excepţia din categoria ”spune-i ce trebe să audă, nu ce vrea să audă”.

Comunicarea adevărului – dacă comunicăm cu cineva, trebuie totuşi să spunem adevărul, să fim sinceri… chestia asta e esenţială, doar că lumea o percepe ca pe un lucru rău. Trebuie să spunem persoanele din jur ce ne deranjează. Ştiu, e greu, poate fi interpretat drept o răutate, invidie, etc, dar trebuie să ştii cum să-i explici. Nu vezi unul pe stradă cu pantaloni din ăia strâmţi şi te duci la el şi îi zici ”Frate, pari foarte gay în pantalonii ăia…”.

Mă refer la cei pe care-i cunoşti… oferă-le părerea ta, argumentează, află şi tu părerea lor şi poate ajunge-ţi la o hotărâre, la o concluzie, care să convină ambelor părţi. E posibil ca la început să te fi înşelat, dar măcar ai spus ce părere ai, ai încercat să ajuţi… sunt persoane care acceptă acest lucru pozitiv şi îţi mulţumesc că le-ai deschis ochii, i-ai adus la realitate…

Acei oameni care te vor îndepărta după aceea, lasă-i… să facă ce vor, pentru că la un moment dat îşi vor da seama că tu ai încercat să-i ajuţi şi vor regreta.

Dacă vrei să-i spui ceva, nu ezita, spune-i. Ştiu că aştepţi momentul potrivit sau aştepţi să te întrebe, dar cel mai bine e ca atunci când prinzi un moment de tăcere să-i zici ”Uite… ştii… vreau să-ţi zic ceva…”. Fie că e ceva rău, fie că e bun, dar ştii că trebuie să-l spui, nu văd de ce să taci… Ai greşit? Vrei să-i spui ce simţi? Vrei să-i dai un sfat? Să-l îndrumi? Spune-i!

Atâta timp cât ştii că ceea ce tu faci e ceva normal, corect mai pe scurt e ceva de bine, totul o să fie în regulă.

Care este părerea voastră? Comunicarea e esenţială? Cred că am scris eu cam toate variantele şi voi nu aveţi ce să mai comentaţi, dar accept şi o aprobare sau negare a lucrurilor care le-am scris mai sus.

Ca tot omul într-o sâmbătă frumoasă şi călduroasă am decis să las compul, laptopul şi tot ce ţine de el la o parte… asta după ora 3. Şi am pornit şi eu prin oraş.

Mă plimbam prin parc cu prietena cautând o băncuţă unde să lenevim şi trecem pe lângă un ”cuplu” care având poziţia asta (click), pe bancă, ne-a determinat să o luăm un picuţ mai încolo, acordându-le intimitatea care ar fi avut-o într-o cameră.

Sincer pe mine nu mă deranjează când văd tineri care stau prin parc şi se giugiulesc (asta în limita bunului simţ)… m-am obişnuit şi deja mi se pare ceva normal.

Acu vine partea interesantă şi totodată motivul pentru care am trecut cuplu în ghilimele, mai sus. Păi primul lucru care mi-a atras atenţia a fost bărbatul. Da, avea în jur de 40 de ani, părea a fi om la casa lui cu familie. Apoi, al doilea lucru care mi-a atras atenţia a fost fetişoara. Da, era o tinerică căreia i-aş fi dat în jur de 25 de anişori.

Aceste două observaţii m-au determinat să îmi pun o singură întrebare: Ce rol are acea tinerică pentru el?!

• nevastă? – în primul rând diferenţa de vârstă care era foarte evidentă mi-a răspuns singură. Apoi poziţia ”adaptată” m-a convins şi mai mult, pentru că asta ar fi putut s-o practice acasă, liniştiţi. Iar în final fizicul fiecăruia, el arătând a om mai în vârstă pe când ea putea să-i fie fiică.

• fiică? – varianta asta a fost taiată de pe listă din momentul în care i-am văzut, pentru că exact atunci se sărutau, dacă se poate numii sărut chestia aia ce o făceau ei.

• amantă? - păi ia să vedem… cred că deja am demonstrat care e răspunsul la întrebarea asta prin concluzile de la întrebările anterioare.

După ce s-au plictisit să mai ”stea” pe băncuţă s-au decis să se pregătească de plecare, fapt ce le-a luat cam 5-10 minute să plece. Ea s-a ridicat din poziţia foarte frustrantă pe care o practica şi a început să facă ceva pe acolo pe unde se încheie şliţul de la pantaloni… el a ajutat-o, iar ea între timp ţinea geacă mai aşa să nu vadă nimeni ce făcea ”tăticu” acolo. Aaa, am uitat să menţionez că afară erau 26 de grade, iar ea avea geacă pe ea… probabil avea frisoane din cauza poziţiei.

După circa 5 minute de aranjare şi-au luat tălpăşiţa şi-au plecat.  După 15 minute se întoarce nenea, călare pe ţoglă (o avea şi când o plecat), se dă jos de pe ea şi se pune pe căutat. Ce căuta? Habar n-aveam.

Nedumerit, se ia şi pleacă din nou. De curiozitate ne ducem să vedem ce căuta nenea, poate găsim noi… speram la un telefon, portofel, dar am dat de o pereche de ochelari. Mda, trist. Erau după bancă, nici el nu s-ar fi gândit că sunt acolo şi sincer nici eu nu-mi imaginez cum au ajuns acolo…

I-am agăţat acolo la vedere cu speranţa că se va întoarce măine şi îi va găsi.

În concluzie dacă îţi înşeli nevasta îţi pierzi vederea. Îs curios ce se va întâmpla în cazul femeilor…

A ţine la cineva este asociat cu a iubii pe cineva, adică faptul ca te întelegi cu cineva, că ţii mult la persoana respectivă… poţi să zici că o iubeşti… aşa spun psihologii.

Chestia asta ce susţin psihologii, mi se pare iubirea prietenească, aşa cum există şi iubirea părintească, dar majoritatea care spun “te iubesc” (aici mă refer la relaţiile de cuplu) vor să o zică referindu-se la dragoste.

Azi peste tot auzi “te iubesc”, în special de la adolescenţi în sus (ca să numai zic că şi copiii de 10 ani folosesc expresia), chiar dacă aceştia nu ştiu ce e aia iubirea… faptul că ţin la persoana de lângă ei îi determină să folosească aceste 2 cuvinte care defapt au o semnificaţie mult mai mare că nici unii adulţi nu reuşesc să-i dea de capăt.

Eu unul sunt de părere că dragostea şi iubirea sunt sinonime dar şi antonime în acelaşi timp.

Dacă psihologii susţin că “a iubii pe cineva” e asociat cu “a ţine mult la cineva” atunci înseamnă că dragostea e ceva mult mai măreţ şi ar fi sinonim (sau pe aproape) cu “a adora pe cineva”, iar această expresie se susţine a fi mai presusă decât “a iubii pe cineva”, sentimental vorbind. Deci aici dragostea e diferită de iubire.

Dar dragostea parintească nu e tot una cu iubirea părintească? Deci aici ar fi sinonime.

Sunt ferm convins că sunt mai multe situaţii în care iubirea este şi nu este la fel ca şi dragostea…

Chiar îmi place să scriu despre astfel de subiecte, iubire, dragoste, prietenie, relaţii, sentimente şi tot ce ţine de persoanele din jur… şi beneficiul ar fi că întotdeauna este ceva să scrii despre asta…

Reveninv la subiect şi la întrebarea din titlu… când zici că-ţi iubeşti mama are logică, dar când e vorba de un/o amic/amică sună absurd să zici că îl/o iubeşti doar ca amic(ă)…

Exemplele pot continua, dar cred că a-ţi înţeles ce vreau să zic. Care este părerea voastră?

Am ascultat acu câteva seri, după miezul nopţii, la kiss fm emisiunea aia French Kiss în care cei de la kiss fm vorbesc cu ascultătorii lor despre diferite subiecte…

În fine, revenind la subiect… am ascultat câteva discuţii, dintre care una a început deja să încingă atmosfera şi a durat mult peste program:

Un bărbat în vârstă de 22 de ani era cu o puştoaică în vârstă de 14 ani, de 9 luni. Deci s-a cuplat cu ea, când aceasta avea 13 ani…

Mie unul mi se pare chiar freaky… nu am nimic împotriva cuplurilor cu diferenţe mari de vârstă, pot să aibă şi 10 ani între ei… ceea ce contează este vârsta fiecăruia… deci repet nu contează diferenţa de ani dintre ei ci vârsta lor.

Având ca exemplu cei doi de mai sus… părerea mea este că ea e mult, chiar mult prea mică pentru a avea o relaţie cu unul care a trecut şi de liceu… vă daţi seama că ea nici nu a ajuns încă la liceu, fiind clasa a 8-a. La liceu toată lumea se schimbă, datorită noului colectiv…

Pe lângă anturajul pe care şi-l face la liceu mai sunt şi acele etape în care începe să se schimbe, să se maturizeze şi să aibe o altă perspectivă a vieţii ei.

Observ din ce în ce mai multe fete de gimnaziu şi liceu care au o relaţie cu băieţi depăşiţi cu mult de anii lor… Oare de ce?! Fiindcă ăştia mai mari sunt mult mai maturi şi au o gândire mai complexă şi tot odată o vrajeală mai complexă, iar ea îl consideră modelul ei în viaţă…

E şi normal ca ăia de peste 20 de ani să aibă o gândire diferită şi să fie mai maturi faţă de cei de 14-18 ani, pentru că au trecut deja de de anii ăia…

Ştiţi cum stă treabă?! Fetişoarele alea mai mari umblă în mare parte după şhukari care au un fizic lucrat la sală şi o situaţie financiară bună (asta include casă, maşină), iar cum nu toţi au dintr-astea, ceilalţi care nu îndeplinesc aceste condiţii vor trebuii să se mulţumească cu fetişoarele de liceu (dar până şi la astea se impune treaba cu condiţiile), pe care le prostesc de mici arătându-le cât de maturi sunt ei şi ce perspectivă a vieţii au şi ce planuri în viaţa, când defapt unii dintre ei încă stau cu mami şi cu tati în apartamentul lor de 2 camere…

Vă daţi seama că dacă ele găsesc unul dintr-ăsta ca primul ”iubit” (cred că se înţelege de ce am pus între ghilimele) sunt ca şi prostite.

Eu zic ca majoritatea dintre băieţii, pardon bărbaţii cu care se cuplează fetiţele astea (mă refer la cei de la 20 de ani în sus), le ”adoptă” doar pentru că nu sunt de nasul celor de vârsta lor şi în plus mai ”câştigă” şi ei un ”bonus” de la ele…

OBSERVAŢIE!

Nu-mi săriţi în cap cu ”nu e adevărat, nu toţi îs aşa” că n-are rost… nu mă refer la toţi!

Şi acu’ să fim serioşi, majoritatea îs aşa… că nu vreţi voi să recunoaşteţi, asta e treaba voastră… îngropaţi-vă în vise! Că numai e mult până vă treziţi…

Săptămâna trecută la ora de religie ne-a pus profa’ un filmuleţ şi anume ”Strigătul Mut” care are ca temă avorturile din lume. Un filmuleţ de circa jumătate de oră, deoarece nu este cel întreg, pentru că e prea îngrozitor,  pe google fiind filmul dar cenzurat. Poftiţi filmuleţul:

Pentru cei care nu prea au chef sau timp să se uite la film, deşi chiar v-aş ruga pentru că aici ies la iveală multe secrete, am să fac un scurt rezumat:

În filmuleţ este vorba despre metoda de procedare în cazul avortului care nu este dezvăluită persoanei în caz. La 8 săptămâni (alţii zic la 12), atunci când se efectuează avortul, copilul a luat de mult viaţă, inima îi funcţionează, deci e o fiinţă umană.

Mai pe scurt se folosesc câteva instrumente pentru a face loc în uter ca apoi să se introducă un aparat care aspiră aproape tot, după care se foloseşte un instrument cu care se prinde capul fătului şi se strange de el până îi este zdrobit capul, după care se scoate tot din uter.

Eu ţin să cataloghez avortul ca o crimă. Criminalii fiind atât mama, care a acceptat avortul, cât şi doctori care execută această operaţie… Mamele sunt minţite precum că în 8 săptămâni nu s-a format decât un ghem de celule în uterul lor, dar defapt atunci copilul are toate organele formate, iar simţurile sunt şi ele prezente inclusiv durerea, ceea ce caracterizează avortul ca fiind un măcel!

Haideţi să o luăm de la început, în cazul tinerilor că asta ne interesează în ziua de azi, pentru că noi suntem problema. Băi frate e greu să vă cumpăraţi un prezervativ? Normal băieţii sunt cei care trebuie să fie pregătiţi, dar totuşi e bine să aibe şi fetele unul la îndemână pentru că nu se ştie.

Nu staţi cu gândul că ”lasă că n-o fac eu cu ăsta”… băiatul nu prea refuză, chiar dimpotrivă el încearcă, iar în acel preludiu de încercare vă ia dracu şi pe voi încât uitaţi şi ce v-aţi propus anterior…

Şi revenind la băieţi, cât de prost poţi să fii ca prima oară când o faci să nu îţi iei prezervativ? Extrem de prost! Al dreacu tu profesionistu’ o să o scoţi tu la timp, nu? Că doar nah tu ai experienţă chiar dacă n-ai mai făcut-o.

Terminaţi cu prostiile, în primul rând nu vă bateţi joc de fată, în al doilea rând vă distrugeţi vieţile, nu zic că e rău să ai un copil, dar nu la 16 ani (mai nou se face şi pe la 11 ani).

Într-un final… vă sfătuiesc să vă protejaţi, spre binele tuturor, nu numai al vostru.