Bărbaţii nu lasă capacul de la W.C. jos!

Când vine vorba de o comparaţie între bărbaţii şi femei sau de o critică la adresa noastră, ele atacă puternic cu fraza de mai sus (de parcă ne-ar frânge inima când am auzi). Da’ ce, voi ridicaţi capacul după ce faceţi nevoile, ca să nu ne mai aplecăm noi să-l ridicăm? Nu! Deci nu ne cereţi ceva ce voi nu puteţi îndeplinii.

Voi nu vă aplecaţi, nu ridicaţi capacul, puneţi dosul jos, staţi relaxate, terminaţi, vă ridicaţi şi plecaţi. Iar noi, ne aplecăm, îl ridicăm (moment în care ne ia o durere de şăle), stăm în picioare, ne uşurăm, iar acest lucru necesită echilibru (atât fizic cât şi psihic), forţă bărbătească şi precizie nemţească. Deci uşurarea nu ne relaxează ca pe voi, dimpotrivă, ne provoacă disconfort (mă refer la efortul de dinainte şi de după). Iar după ce terminăm ne aplecăm din nou să lăsăm capacul jos (iar o durere de şăle). Abia când ajungem în pat ne relaxăm. Citeste in continuare… »

… sau când nu am caietul la mine. Ieri la şcoală, lenea mare, caietul uitat acasă, rup o foaie şi scriu… nu ce mi se dicta ci ce îmi venea prin cap. Ceva tot trebuia să scriu… şi voila:

Chicalacacichicha – este o formă de organizare a manelelor bazată în principiu pe lanţuri de aur de 5 kgm iar raportul dintre manea şi aur stă la baza mecanismului de funcţionare a cocalarilor.

Alte gânduri: Citeste in continuare… »

Nu dinozaurii, maimuţele sau Adam şi Eva au fost primii… nici oul şi găina. Cocalarul a fost prima vietate de pe pământ! S-a născut ca fiecare dintre noi, însă a evoluat dramatic. La început era doar naiv şi necunoscut datorită unor defecte pe care s-a gândit să le perfecţioneze în timp.

Popularitatea este principalul factor care i-au făcut pe cocalari să evolueze. Nu fiindcă aveau prea mult ci dimpotrivă, simţeau nevoia să fie şi ei în centru atenţiei, chiar dacă nu se pricepeau în vreun domeniu, s-au decis să inventeze unul.

Astfel cocalarii s-au decis să devină interlopi, cunoscuţi ca băieţii în negru, ăi mai răi dintre ăi mai răi, Gigi Duru e copil mic pe lângă ăştia. Şi au început prin schimbarea stilului de îmbrăcăminte, într-unul super sofisticat. Serios, e foarte complicat să te îmbraci ca ei, de fapt n-ai cum să faci rost de îmbrăcămintea lor, se cumpără dintr-o piaţă numită 38, acest număr fiind codul pieţei unde poţi găsi îmbrăcămintea potrivită pentru un cocalar. Nici James Bond n-are acces acolo… Citeste in continuare… »

Prima alarmă, prima trezire, prima amintire cum e să te trezeşti de dimineaţă, prima nelămurire în privinţa îmbrăcămintei, prima aventură spre şcoală, prima ceaţă, prima aglomeraţie, primul drum cu vechiul autobuz pricăjit care face mai rău ca un tractor, prima dată când îi simt putoarea îngrozitoare babei care vine în fiecare dimineaţă cu autobuzul o staţie (doar că de data asta a mers pân la capăt fiindcă şoferul nu aştepta până să coboare ea şi s-a lăsat păgubaşă).

Citeste in continuare… »

Ca tot omul într-o sâmbătă frumoasă şi călduroasă am decis să las compul, laptopul şi tot ce ţine de el la o parte… asta după ora 3. Şi am pornit şi eu prin oraş.

Mă plimbam prin parc cu prietena cautând o băncuţă unde să lenevim şi trecem pe lângă un ”cuplu” care având poziţia asta (click), pe bancă, ne-a determinat să o luăm un picuţ mai încolo, acordându-le intimitatea care ar fi avut-o într-o cameră.

Sincer pe mine nu mă deranjează când văd tineri care stau prin parc şi se giugiulesc (asta în limita bunului simţ)… m-am obişnuit şi deja mi se pare ceva normal.

Acu vine partea interesantă şi totodată motivul pentru care am trecut cuplu în ghilimele, mai sus. Păi primul lucru care mi-a atras atenţia a fost bărbatul. Da, avea în jur de 40 de ani, părea a fi om la casa lui cu familie. Apoi, al doilea lucru care mi-a atras atenţia a fost fetişoara. Da, era o tinerică căreia i-aş fi dat în jur de 25 de anişori.

Aceste două observaţii m-au determinat să îmi pun o singură întrebare: Ce rol are acea tinerică pentru el?!

• nevastă? – în primul rând diferenţa de vârstă care era foarte evidentă mi-a răspuns singură. Apoi poziţia ”adaptată” m-a convins şi mai mult, pentru că asta ar fi putut s-o practice acasă, liniştiţi. Iar în final fizicul fiecăruia, el arătând a om mai în vârstă pe când ea putea să-i fie fiică.

• fiică? – varianta asta a fost taiată de pe listă din momentul în care i-am văzut, pentru că exact atunci se sărutau, dacă se poate numii sărut chestia aia ce o făceau ei.

• amantă? - păi ia să vedem… cred că deja am demonstrat care e răspunsul la întrebarea asta prin concluzile de la întrebările anterioare.

După ce s-au plictisit să mai ”stea” pe băncuţă s-au decis să se pregătească de plecare, fapt ce le-a luat cam 5-10 minute să plece. Ea s-a ridicat din poziţia foarte frustrantă pe care o practica şi a început să facă ceva pe acolo pe unde se încheie şliţul de la pantaloni… el a ajutat-o, iar ea între timp ţinea geacă mai aşa să nu vadă nimeni ce făcea ”tăticu” acolo. Aaa, am uitat să menţionez că afară erau 26 de grade, iar ea avea geacă pe ea… probabil avea frisoane din cauza poziţiei.

După circa 5 minute de aranjare şi-au luat tălpăşiţa şi-au plecat.  După 15 minute se întoarce nenea, călare pe ţoglă (o avea şi când o plecat), se dă jos de pe ea şi se pune pe căutat. Ce căuta? Habar n-aveam.

Nedumerit, se ia şi pleacă din nou. De curiozitate ne ducem să vedem ce căuta nenea, poate găsim noi… speram la un telefon, portofel, dar am dat de o pereche de ochelari. Mda, trist. Erau după bancă, nici el nu s-ar fi gândit că sunt acolo şi sincer nici eu nu-mi imaginez cum au ajuns acolo…

I-am agăţat acolo la vedere cu speranţa că se va întoarce măine şi îi va găsi.

În concluzie dacă îţi înşeli nevasta îţi pierzi vederea. Îs curios ce se va întâmpla în cazul femeilor… :))

Primul cuvânt care-l scoți din gură atunci când vrei să strigi pe cineva sau să-i atragi atenția este numele persoanei respective… sau „bă”.

Ex: „Bă, unde mergi?”, „Bă, ești prost?”, „Bă, idiotule!”, etc.

Dacă nu-i cunoști numele cum altcumva să-l strigi? Domnu? Neah, sună prea politicos și în plus de asta, dacă nu-i cunoști vârsta nu vrei să riști să-l insulți, nu? La fel și la doamne, domnișoare și domnișori.

Un alt caz ar fi atunci când persoana are prenumele prea lung, iar tu fiind în grabă, bagi un „bă”. La fel și atunci când prenumele e complicat sau persoana e pe cale de dispariție a pleca… „bă” e soluția!

Fetelor nu le plac să fie strigate cu „bă”, mi se pare și normal… pe unii băieții nu-i interesează, iar pe alții îi interesează, iar ca dovadă de bun simț folosesc „mă”.

Ex: „Mă, unde mergi?”, „Mă, ești proastă? (eu la întrebarea asta mă adresez tot cu „bă”), etc.

Nu e nici o mare diferență… e la fel ca și cu prima interjecție numai că asta e adresată în mod special fetelor, acu dacă voi, ca băieți, vă treziți că vă strigă unu „mă”… aveți grijă.

Interjecțile se asociază foarte bine cu însușirile.

Adevărat… sunt băieți cărora le plac, ca după una dintre aceste două interjecți, să adauge câte o însușire. Expresia luând apoi o altă formă.

Ex: „Bă, frumosule…”, „Mă, obosit-o…”, etc.

Aceste două interjecți, „bă” și „mă” sunt cele mai des întâlnite în vocabularul băieților, fapt ce ar trebui să atragă atenția celor de la Minister și să le introducă în dex, iar la explicare să pună link către articol.  :))

Articolul începusem să-l scriu la școala, defapt o parte din el, iar în pauză în timp ce vorbeam cu câțiva colegi am constatat că toți folosim interjecția, inclusiv eu, fie că vrem fie că nu… a devenit ca un reflex… atât atunci când vrei să strigi pe cineva, dar și atunci când auzi pe cineva strigând „bă”… ai reflexul de a te întoarce.

Cu toate că nu e politicos să strigi pe cineva „bă”, majoritatea dintre noi o facem atunci când e vorba de un prieten, o persoană cunoscută, nicidecum una străină sau în vârstă. Atâta timp cât se folosește în cazul ăsta nu e nici o problemă, părerea mea.

Am să revin cu un articol pe tema „Interjecțile fetelor”, dar până atunci vreau să-mi răspundeți la următoarea întrebare:

Ce interjecți folosiți cel mai des sau care le auziți cel mai des?

Fiind luni, o zi ploioasă şi obosită, care îmi dă un chef de leneveală şi nici un chef de scris… am să vă arăt (aud la unii profi ”arat”, aşa se zice sau ”arăt”? Eu ştiam că arat îi atunci când mergi la câmp la arat… de la mine de la sat ştiu asta, în fine) o poză făcută în timp ce veneam de la şcoală…

Da mă decisei s-o iau prin cimitir, e mai scurt drumul. Poza a fost făcută săptămâna trecută, nu azi. Azi nici nu am fost la şcoală că dau ăştia bacu’. Voila: