Dădui un mass aşa de curiozitate să văd dacă am pe cineva prin lista care are nevoie de un băiat la ceva pe acolo, mai pe scurt ”Caut de lucru… pe timp de vară.”

Răspunsuri am primit, vreo 5 căsuţe mi s-au deschis, dar în niciuna nu primisem vreo ofertă de muncă, ci toţi vroiau să-i anunţ dacă găsesc ceva şi pentru ei…

Acu să vorbim niţel despre chestia asta cu munca pe timp de vară…

Prima dată când am lucrat a fost exact vara trecută, în iulie (am menţionat aici)… am muncit, am fost recompensat printr-un salariu foarte bun, dar ţin să vă anunţ că din 1 Iulie pâna în 31 am avut o singură zi pauză, în rest în fiecare noapte de la 20:00 (alteori de la 17:00) seara până la 3 dimineaţa eram la muncă, după care dormeam până pe la 15:00 şi se cam ducea ziua, deci o lună de zile doar muncă, fără ieşiri, ştrand sau alte chestii.

După ce am primit banii, mi-am dat seama care e adevărata lor valoare şi cât de greu muncesc unii oameni (în special părinţii) pentru ei, fapt ce m-a motivat să nu cheltui. Din păcate vara asta n-am să mai lucru acolo şi am să încerc încerc să-mi caut şi eu altundeva.

Cum a venit vara, cum caută toţi câte ceva de lucru, să facă un bănuţ vara asta, pentru că sunt câţiva care nu se duc niciunde în vacanţă sau se duc, da’ mai târziu şi decât să frece menta aiurea, mai bine muncesc să aibe un surplus pentru vacanţă sau când începe şcoala.

Munca de la o vârstă mică- chiar azi am văzut din greşeală la o emisiune la TV cu nişte copii care erau luaţi de altă familie pentru o săptămână de zile, în acest timp încercând să le schimbe personalitatea, comportamentul, etc. Auzisem de la o fătucă de 15 ani şi un băiat de 17 cum ziceau ”Până la 18 ani părinţii sunt obligaţii să ne ofere toate nevoile”, iar nevoile lor constau în special în ţigări, băutură şi droguri…

Părinţii au obligaţia de a-ţi oferi un adăpost, mâncare, îngrijire, educaţie şi dragoste părintească, iar celelalte pofte (pentru că nevoi clar nu sunt) precum o minge, un iPod, o jucărie, etc sunt opţionale, la decizia părintelui.

Dacă tu chiar simţi că ai nevoie de alte chestii pe care părinţii nu pot să ţi le ofere, nu le meriţi sau pur şi simplu nu vor ca tu să ai parte de ele, atunci dute la muncă! Nu mă refer să te laşi de studii şi să mergi la câmp, dar pe timp de vară poţi să-ţi strângi bani şi să ai până vara viitoare, aceştia fiind banii tăi şi să faci ce vrei cu ei, adică să-ţi faci poftele pe care ţi le doreşti şi părinţi nu pot sau nu vor să ţi le ofere.

Recomand munca pe timp de vară acestor fel de copii, care se aşteaptă să li se facă toate poftele, chiar şi atunci când nu se poate. Dar nu recomand numai lor, ci tuturor. Nu am eu o experienţă aşa de mare, dar pe mine ca şi copil m-a afectat şi nu într-un sens rău… M-a motivat să mai strâng de buzunar, atunci când ştiam că-s bani munciţi de mine şi să ştiu să strâng şi de buzunarul familiei când nu se poate, mai ales pe ”criza asta”.

Voi aveţi de gând să munciţi vara asta sau deja aţi şi început?

P.S.: Dacă aveţi ceva de muncă pentru mine, contactaţi-mă.

Am mai abordat odată acest subiect aici, dar simt că nu am spus tot ce era de spus aşa că dacă cumva mai reiau ideile nu îmi săriţi în cap.

În primul rând prietenia nu se învaţă dintr-o carte!

Bineînţeles că nu poţi să numeşti pe cineva ca fiindu-ţi prieten/prietenă o persoană ce tocmai ai cunoscut-o… pentru a ajunge la gradul de prietenie mai e ceva cale de bătut… trebuie să cunoşti persoana mai bine, să vă înţelegeţi bine, etc.

Eu mă împrietenesc foarte repede… mai ales cu fetele, nu că aş urmări ceva, pur şi simplu fetele mi se par persoanele ideale de comunicat, de povestit… ele înţeleg mai bine.

La o prietenie încrederea şi sinceritatea e cea mai importantă pentru mine, de aceea am prea multă încredere şi dupaia mă trezesc că treaba stă defapt altcumva… şi sinceritatea, îmi place să zic tot pe faţă, dar mai fac şi excepţii că nu toate sunt de zis.

În ultimul timp am realizat că sunt mult mai diferit decât prietenii mei… cam toţi au cel puţin două feţe, dacă nu mai multe şi le schimbă foarte des. Spre exemplu când suntem între 4 ochi totul e ok, vorbim, povestim, dar când intervin şi alte persoane aceşti prieteni se schimbă radical… Cum? Toţi vor să iasă în evidenţă, să fie pe prima pagină… nu că ar fi un lucru rău asta, dar dacă acest lucru şi anume să fi în centrul atenţie, se face prin a-ţi bate joc de prietenii tăi, e literalmente o prostie!

Ce ai de câştigat dacă tu îţi baţi joc de un prieten pentru a te înţelege cu altul? Păi pierzi unul care îţi e cu adevărat prieten şi apare altul care cine ştie ce fel persoană e.

Cum se strică o prietenie?

Păi de obicei relaţiile de ”iubit-iubită” strică o relaţie de prietenie… asta în proporţie de 90%, procentele sunt realizate de mine , din propriile experienţe.

Aici sunt mai multe cazuri, eu am să încerc să mă bazez pe cele mai des întâlnite:

Tu ca băiat ai cunoscut o fată şi începi să te împrieteneşti cu ea pe parcurs, vă înţelegeţi de minune, vă spuneţi o gramadă de lucruri ce nu le-aţi spune la oricine, relaţia de prietenie merge foarte bine… acu sunt două modalităţi cum prietenia se poate duce de râpă şi anume:

• Te înţelegi atât de bine cu ea şi ea cu tine încât vă hotărâţi să faceţi următorul pas şi anume de a trece la o prietenie la ceva mai mult… normal că relaţia nu va decurge pân’ la adânci bătrâneţi, odată şi-odată tot o să vă despărţiţi… dacă vă despărţiţi s-ar putea ca să reveniţi la o prietenie ca cea din înainte sau unpic mai îndepărtată sau chiar să o terminaţi şi cu prietenia…

• A doua modalitate ar fi ca atunci când vă înţelegeţi bine şi rămâneţi doar la gradul de prietenie, iar el sau ea se cuplează cu altcineva… vă daţi seama că doar acuma el sau ea îşi va petrece mai mult din timp cu iubita/iubitul… se poate să vă înţelegi şi pe urmă, dar categoric nu aşa de bine ca înainte

• Mai este şi un al treilea caz şi anume când cele două aspecte de mai sus sunt combinate… aici e de obicei cel mai rău… şi sigur nu vă ve-ţi mai înţelege ca înainte… chiar dacă tu încă mai vrei să vorbeşti cu ea/el. În situaţia asta se rupe orice legătură de prietenie… din partea persoanei care şi-a găsit pe cineva.

Acu am să iau şi partea de acelaşi gen… în cazul ăsta nu prea avem ce să discutăm… cu toţii am avut prietenii cu care ne-am certat pe diferite motive, dar ne-am împăcat… mai sunt şi acele situaţii în care prietenul te bârfeşte pe la spate, fazele astea te fac să îţi bagi ceva în ea de prietenie… şi să nu o scoţi prea curând, poate chiar deloc…

Desigur că într-o prietenie mai există şi certuri, neînţelegeri… obstacole peste care trebuie să sărim şi să mergem mai departe.

Cu toţii vrem să avem prietenii buni şi de încredere, dar nu toţi sunt de aceeaşi părere…

Prietenia are un rol foarte important în viaţa fiecaruia… trebuie să ne integrăm în societate şi să ştim să comunicăm cu lumea, de aceea avem nevoie de prieteni… dar am avem nevoie şi de un prieten mai special… un prieten adevărat.

Un prieten adevărat este acel prieten care nu te lasă la greu şi e în spatele tău să te ridice când cazi şi să te susţină în tot ceea ce faci, poate chiar să se şi implice. Puţini îs cei care înţeleg sentimentul acela de prietenie… sau de obicei îl confundă cu distracţia, banii şi femeile… asta în nici un caz nu e prietenie.

Prietenul e persoana cu care râzi, glumeşti, povesteşti, bârfeşti, persoana căruia îi spui toate necazuriile şi nebuniile tale şi mai ales persoana în care poţi să ai încredere şi cu care să fi sincer, e persoana care observă când ai o zi prostă şi încearcă să te ajute, să te simţi mai bine… este persoana care îţi va ţine mereu uşa deschisă şi te va primi cu căldura prieteniei.

Din păcate nu este un astfel de prieten sau poate nu l-am descoperit, dar toate încercăriile de a descoperii un astfel de prieten au dat greş într-un final.

Prietenul îţi e propriul duşman. The end!

Dar nu în cea de acuma! Vreau în armata care o făcea tata… cea obligatorie!

Acu două seri când am ajuns de la lucru, pe la vreo 2 noaptea, am început să povestesc cu tata. Nu ştiu cum veni vorba şi am ajuns la tema armatei. Desigur că nu era prima oară, dar întotdeauna găseşti ceva nou de zis

Nu zic că de acu două seri, de când mi-a povestit tata, mi-am pus în minte să fac armata. Şi când era obligatorie eu abia aşteptam.

De ce îmi doresc aşa de mult să fac armata?

Pentru că acolo devi bărbat, nu că acuma nu oi fi, dar înţelegeţi voi băieţii la ce mă refer sau poate nu ştiţi. Dar acolo eşti călcat în picioare pus la diferite activităţi dure şi neplăcute, iar tu trebuie să le înduri, să nu îţi fie frică, fapt care te face un bărbat adevărat.

Mor de ciudă că numai e obligatoriu! Acuma dacă vrei să intri în armată trebuie să te angajezi şi să pleci când vrei tu. Atunci făceai cel puţin un an obligatoriu. Tata a făcut 2 ani pentru că el a fost la marină.

Eu unul nu aş vrea în marină ci terestru ca să îi zic aşa… oricum tata a fost la depozitul de armament al marinei… nu prea era  pe mare.

Dacă ar fi să bage din ou armata obligatorie ar fi ceva. Şi dacă e să fac acest lucru cât mai repede. Pentru că mulţi români au nevoie de o educaţie şi o lecţie de viaţă. Pentru că ştiţi cum sunt în ziua de azi românii!

Vrei să fie armata din nou obligatorie?

Da… azi voi discuta despre desenele animate la care ne holbam toată ziua. Când eram mic ai mei mergeau la lucru, iar eu stăteam cuminte la televizor şi mă uitam la desene.

Cu ce m-a ajutat pe mine faptul că m-am uitat la desene?

Am învăţat engleza! Pentru că înainte şi mai precis acu 8-9 ani nu erau traduse desenele animate. Unele da, dar eu obişnuiam să mă uit doar pe Cartoon Network.

În primul rând Cartoon Network era canalul meu preferat. Numai acolo mă uitam la desene. Nu era fox kids înainte sau minimax…

Desenul preferat…

Tom şi Jerry… sincer cui nu i-a plăcut desenele alea? Roluriile principale erau ocupate de un motan şi un şoricel, care se certau, se băteau, se fugăream, se împăcau, etc. Apoi mai intervenea şi alte personaje secundare…

Desenele au început să îşi piardă farmecul atunci când creatorii nu mai aveau idei! Până la urmă s-au scos filme animate în care Tom şi Jerry aveau deja voce şi tot aşa era cât mai dezvoltată povestea desenului.

Până şi acuma mă amuză aceste desene, chiar dacă le-am văzut de n ori! Pornesc televizorul şi las pe cartoon…

Despre desenul ce v-am vorbit mai sus… Tom şi Jerry e ceva clasic, primul desen de succes! Apoi a început să îmi placă Petter Pan.

Asta când am mai crescut.

Deja era vorba de copilărie, viaţă.

Desenul care îşi porneşte povestea prin plecarea unor copii de la oraş, cu un băiat rămas orfan, în Ţara de Nicăieri. Copii dorinduşi să nu facă altceva decât să se distreze! Aici în Ţara de Nicăieri timpul este oprit. Copii numai cresc şi rămân la vârsta pe care o au.

Pe parcursul desenului povestea începe să ia o întorsătură neaşteptată. Wendy, fata cea mai mare… se îndrăgosteşte de Petter şi îi consideră pe ceilalţi copiii ei. Ea fiind ca o mamă pentru ei.

Ca în orice poveste este şi un personaj negativ, rău. Hook şi tovarăşii lui piraţii care locuiesc pe o corabie încearcă să-l prindă pe Petter, dar el de fiecare dată scapă.

Aceste două desene sunt preferatele mele! Mă rog, au fost…. deoarece numai am timp să mă uit la desene.

Desenele animate au un rol foarte important în viaţa unui copil, pentru că el ce vede acolo imită în viaţa reală. Iar dacă desenele sunt ceva ce copilul ar avea de învăţat din temă e foarte bine.

Da articol participă la concursul organizat de desenele-copilăriei.net

Aş vrea să discut unpic şi ceva despre acest site.

Pot spune că este o idee unică!!! Nimeni nu s-a mai gândit să facă un astfel de site sau cel puţin eu nu am mai văzut pe alte site-uri.

Mă refer la ideea a putea vedea episoduriile cu desenul tău preferat din copilărie online, când vrei tu.

Să nu te laşi de acest proiect…

Şi aş avea un sfat pentru administratorul concursului:

Câştigătorul ar trebuii să fie normal ales de tine, pentru că tu şti cel mai bine cine e câştigătorul, pentru că prin poll se va apela la diverse metode ilegale din punct de vedere al concursului. O să pună lumea să dea vot…

E doar un sfat.

Şi care e desenul vostru preferat?

Săptămţna trecută Mark şi-a ţinut ultimul spectacol. A murit de bătrâneţe. A fost singurul delfin din România şi un delfin superb, gata să aducă un zâmbet pe faţa tuturor.

Am participat acu 2 ani la un spectacol la Delfinariu. A fost minunat. Am filmat câteva trucuri de-a lu Mark şi am decis să le pun pe youtube.

Mark va rămâne în continuare în inimiile noastre.

Azi o să vă vorbesc despre un lucru foarte obişnuit la băieţii şmecheraşi şi anume: MINCIUNA… Unii, şi cunosc mulţi, bag minciuni în favoarea lor, ca ei să pară ”vedete” pe lângă ceilalţi… Bine, hai  vrei să minţi, dar fă-o cu simţire…

Mi-aduc aminte de unu care zicea că merge cu cei mai bazaţi din Timişoara la ciordit în Italia sau numai ştiu unde… şi se întoarce cu Meleul şi îi dă cu 200 pe autostradă… Sau altu că în curba de la Şag (cei din Timişoara ştiu despre ce e vorba, iar restu, e doar o curbă) şi-a văzut numărul de înmatriculare din spate în oglindă asta e cea mai tare…

Degeaba ziceţi, că au zis în glumă oamenii…  vă asigur că ei au zis-o cu seriozitate… crezând că noi luăm botul… În fine, e o mare diferenţă între glumă şi minciună, gluma fiind ”gustată” cu plăcere sau în unele cazuri cu neplăcere, pe când minciuna este un lucru pe care-l faci în aşa fel să devi tu în centrul atenţiei… Că tot veni vorba şi de glumă, nu toţi ştiu să facă glume pe gustul tuturor sau să se mai oprească… fapt care duce la ”probleme” între prieteni. Cel puţin eu am fost afectat din cauza unor glume din partea prietenilor… şi ca să ştiţi nu mă clasific printre cei care nu gustă glumele…

Dacă cerul ar fi de un alb stralucitor, ca şi atunci când cineva te pozează cu bliţ? Eu am păţit-o când eram un prichindel… în spatele blocului la un fotbal de zile mari. Şi-a început încet să cadă câte-un strop… cu gândul că ultimul strop îşi va face apariţia în curând, noi am continuat meciul nostru.

La un moment dat, într-o linişte deplină, într-o fracţiune de secundă, cerul s-a făcut de un alb strălucitor şi totul a asurzit, după care a urmat vestitul tunet, care ne-a făcut pe toţi să o luăm la sănătoasa… fapt care m-a făcut să uit că eu venisem cu o bicicleta…

Deja eu ajunsesem în scară când mi-am adus aminte. Mission Imposible… recuperarea bicicletei. Când am ajuns înapoi cu tot cu bicicletă am răsuflat uşurat, că am ajuns în scară. Dacă nu ar fi urmat acel tunet care ne-a speriat pe toţi şi ne-a făcut să amânăm meciu pe altă zi, am fi continuat.

Voi ce aţi fi făcut în locul meu şi al celorlalţi?

P.S: Acuma plouă, tună şi fulgeră, fapt care mi-a adus aminte de întâmplare.

Am dat zilele astea peste un tricou cu Ronaldinho… Mi-am adus aminte de vremea când toţi erau înebuniţi după el. La fiecare colţ de stradă vedeam pe cineva cu mingea care încerca scheme de-a lui. Era nebunie… Ronaldinho în sus, Ronaldinho în jos…

Aaa şi să nu uit, toţi îşi schimbau numele. De la Daniel la Danielinho, de la Mircea la Mirciulinho şi aşa mai departe… poate o să ziceţi că şi eu tot aşa am făcut, dar nu… Era înainte un fotbalist la AC MILAN, pe nume Serginho… prima oară când am auzit numele mi-a plăcut şi l-am folosit ca pe un nickname… nu l-am ales că juca bine şi nici ca să am şi eu un NUME-inho, nici nu ştiam de Ronaldinte pe atunci…

Mergeai în piaţă să îţi iei un tricou, numai Ronaldinho, adică nu se putea să fie vreo tarabă fără acest renumit fotbalist… Dar acuma nu am mai observat această obsesie… şi mă gândeam s-o fi terminat vremea de copiat pe Ronaldinho?

Concurs organizat de VisUrat ?i Time24.

Trebuie să scriu un articol cu tema ”De ce aş face cadou acest ceas cuiva”. Cu această ocazie voi scrie şi eu primul articol despre tatăl meu, pentru că lui vreau să-i dăruiesc acest ceas.

De când îl cunosc, eu am fost primul întotdeauna pentru el… El mi-a oferit tot ce am vrut. Tata e din jud. Iaşi, Paşcani… a avut o copilărie grea… Poate unii dintre voi ştiţi cum e la ţară, te trezeşti dimineaţa şi te duci la muncă, te duci cu vacile, oile la păscut… apoi la muncă, la sapă, în grădină… apoi la şcoală, dacă mai apucai, iar şcoala era foarte diferită pe atunci… bunicul meu fiind pădurar mai ducea o căruţă de lemne şi îl trecea…

Este foarte interesat de mine, vrea ca să ajung cineva în viaţă, de aceea îl interesează şcoala pe care o fac… El doreşte să am p viaţa mai bună.

Fiecare notă mare îl face tot mai mândru. El fiind şofer la R.A.T.T are un salar modest, a vrut chiar să lucreze pe TIR în străinătate, dar nu s-a mai dus, pentru că astfel nu ne mai vedea pe mine şi pe mama şi ar fi schimbat foarte mult relaţia noastră de familie…

Când am vrut calculator, a făcut tot posibilul să îmi cumpere, primul telefon nokia 3310, a fost al lui şi mi l-a dat mie, ca să afle mereu unde sunt… mi-a făcut camera aşa cum avrut, alb-violet, şi lista continuă…

După cum îmi zicea şi el: ”Nu te pun la muncă, fac tot posibilul să primeşti tot ce vrei, dar şcoala să fie şcoală.”

Ceasul acesta ar fi un semn de mulţumire pentru tot ce mi-a f?cut. Chiar dacă nu câştig nu contează, nu prin obiecte îi dovedesc că îl iubesc şi că ţin la el, ci prin fapte… Doh, că deja îmi dau lacrimiile. Mă bucur că am scris în sfârşit un articol despre tatăl meu.

Am să încep acuma un subiect de mult gândit… prietenii! Ştiţi cum se zice:

”Prietenul la nevoie se cunoaşte’‘, nu ştiu cum e la voi, dar la mine în nici un caz nu stă aşa treaba… Deja numai suport, se dau drept prieteni şi îi ajuţi, apoi când tu ai nevoie de ajutor, susţinere te trezeşti singur…

Acuma stau să mă gândesc… pot să-i numesc prieteni? Doar pentru că îmi petrec timpul cu ei? Nu prea cred… nu poţi să te duci la cineva necunoscut şi să-l întrebi ”Salut amice, mă numesc X, hai la un suc.” apoi să îl numeşti prieten. Eu am prieten chiar şi de 9 ani, defapt e doar unul, dar nu ştiu frate, între 4 ochi mă înţeleg ca lumea cu el… apoi când suntem mai mulţi el mă ia la mişto, nu mă bagă în seamă, nu mă mai observă.

Acuma să nu înţelegeţi greşit, eu mă bag în seamă cu cei care-i cunosc, nu stau ca mutălăul şi nu zic nimic… dar să vorbesc şi să nu fiu băgat în seamă, asta e altă treabă…

Prietenii au un rol foarte important în viaţa fiecăruia şi am mai zis asta… Dar această prietenie trebuie câştigată pe parcurs… dar nici pe parcursul a 9 ani? Aiurea…

Am să încerc să mă limitez la adevăraţii prietenii de acuma… sper să citească acest articol cei care mă cunosc în viaţa reală!