După cum am zis am făcut blogul să fia valabil doar pe o adresă şi aceea fiind http://serginho.info, iar de pe cealalta am făcut redirect. De ce a durat atât? Păi după ce am mutat baza de date nu mai apăreau diacriticile. Am stat cam 2 zile în continu să caut o soluţie… Până la urmă mi-am dat eu seama… şi am să vă zic şi vouă.

Ce să faci dacă nu îţi apar diacriticle în wordpress?

1. intri în wp-admin şi te asiguri că Encoding pentru pagini și feed este UTF8 şi să fie UTF8 nu UTF-8
2. intri in phpmyadmin şi ai acolo operations, iar mai jos Collation, acolo să fie utf8_general_ci
3. apoi te duci la SQL şi acolo scri următoarea comandă: alter table wp_posts convert to character set utf8

Acuma dacă încerci să scri cu diacritice va funcţiona… dar dacă ai schimbat baza de date şi ai urmărit punctele de mai sus, DEGEABA, ve-ţi avea probabil ”?” în loc de diacritice şi nu rămâne de când să editaţi toate articolele cum am făcut eu… dacă vă apare alte semne în loc de ”?” atunci aveţi o posibilitate, aceea fiind să luaţi acest plugin, să-l instalaţi şi să înlocuiţi semnele ce le aveţi cu diacriticile care le doriţi.

Cu această ocazie, am mai făcut şi ceva schimbări radicale la blog. Am mai şters din articole… cele unitile precum filmuleţe sau topuri, etc… şi am făcut noi categorii

În urma acestei schimbări am pierdut codurile de la bannere… care vrea să facă schimb de banner să dea add: sergyu_10_badboy şi să îmi dea codul pe messenger…

Păreri?

Da, vreau să-i mulţumesc lui GrimCris… vorbisem cu el într-o zi, numai ştiam ce articole să scriu, nu mai aveam idei, el ma susţinut şi mi-am dat seama că articolele sunt in jurul meu. De atunci nu am mai scris ştiri sau să pun clipuri sau pictoriale… ci articole originale :)

Chiar dacă înainte aveam mai mulţi vizitatori, peste 100, nu contează, ei veneau datorită lui google sau altor motoare de căutare… Acum am observat adevăraţii cititorii, fiind intr-un număr aproximativ de 50 de persoane… Dar mai bine mai puţini, atâta timp cât sunt interesaţi de blogul meu şi intră ei fără să fac eu SEO prin articole…

Cu această ocazie, vreau să mut blogul… să fie doar pe http://serginho.info , să dispară http://serginho.fnhost.org pentru că am aflat că google penalizează ”double content”-ul adică nu le ia în considerare…  şi încă odată mersi Grim! :) Sper să curgă ideile în continuare.

Circul zilnic cu autobuzul când merg la şcoală… 2 staţii… şi de obicei nu mă pun jos, dacă observ că e plin în autobuz, poate vor alţi să se aşeze, eu sunt tânăr… Dar stau şi mă uit, la fiecare staţie, urcă lumea şi pac repede unde e scaun liber? Găsesc şi se aşează…

Pe lângă că nu sunt nici în vârstă mai vor să stea jos şi nu ziceţi că poate au probleme sau că sunt obosiţi, pentru că nu au cum să fie toţi din autobuz aşa…

Pentru cei mai în vârstă, da e logic, te ridici şi cedezi locul acelor persoane pentru că la rândul tău poate o să ai nevoie… Dar dacă stai şi te gândeşti ce să te mai pui pe scaun, pentru că e plin, ba de moşi, ba de babe… Unde, Doamne iartă-mă, se duc ei la ora 12-13 nu ştiu… mai ales că or venit şi căldurile astea. Apoi te mai miri că vezi babele pe la ştirile de la ora 6:00 ”baba a leşinat din cauza căldurii”

Am dat zilele astea peste un tricou cu Ronaldinho… Mi-am adus aminte de vremea când toţi erau înebuniţi după el. La fiecare colţ de stradă vedeam pe cineva cu mingea care încerca scheme de-a lui. Era nebunie… Ronaldinho în sus, Ronaldinho în jos…

Aaa şi să nu uit, toţi îşi schimbau numele. De la Daniel la Danielinho, de la Mircea la Mirciulinho şi aşa mai departe… poate o să ziceţi că şi eu tot aşa am făcut, dar nu… Era înainte un fotbalist la AC MILAN, pe nume Serginho… prima oară când am auzit numele mi-a plăcut şi l-am folosit ca pe un nickname… nu l-am ales că juca bine şi nici ca să am şi eu un NUME-inho, nici nu ştiam de Ronaldinte pe atunci…

Mergeai în piaţă să îţi iei un tricou, numai Ronaldinho, adică nu se putea să fie vreo tarabă fără acest renumit fotbalist… Dar acuma nu am mai observat această obsesie… şi mă gândeam s-o fi terminat vremea de copiat pe Ronaldinho?

Concurs organizat de VisUrat ?i Time24.

Trebuie să scriu un articol cu tema ”De ce aş face cadou acest ceas cuiva”. Cu această ocazie voi scrie şi eu primul articol despre tatăl meu, pentru că lui vreau să-i dăruiesc acest ceas.

De când îl cunosc, eu am fost primul întotdeauna pentru el… El mi-a oferit tot ce am vrut. Tata e din jud. Iaşi, Paşcani… a avut o copilărie grea… Poate unii dintre voi ştiţi cum e la ţară, te trezeşti dimineaţa şi te duci la muncă, te duci cu vacile, oile la păscut… apoi la muncă, la sapă, în grădină… apoi la şcoală, dacă mai apucai, iar şcoala era foarte diferită pe atunci… bunicul meu fiind pădurar mai ducea o căruţă de lemne şi îl trecea…

Este foarte interesat de mine, vrea ca să ajung cineva în viaţă, de aceea îl interesează şcoala pe care o fac… El doreşte să am p viaţa mai bună.

Fiecare notă mare îl face tot mai mândru. El fiind şofer la R.A.T.T are un salar modest, a vrut chiar să lucreze pe TIR în străinătate, dar nu s-a mai dus, pentru că astfel nu ne mai vedea pe mine şi pe mama şi ar fi schimbat foarte mult relaţia noastră de familie…

Când am vrut calculator, a făcut tot posibilul să îmi cumpere, primul telefon nokia 3310, a fost al lui şi mi l-a dat mie, ca să afle mereu unde sunt… mi-a făcut camera aşa cum avrut, alb-violet, şi lista continuă…

După cum îmi zicea şi el: ”Nu te pun la muncă, fac tot posibilul să primeşti tot ce vrei, dar şcoala să fie şcoală.”

Ceasul acesta ar fi un semn de mulţumire pentru tot ce mi-a f?cut. Chiar dacă nu câştig nu contează, nu prin obiecte îi dovedesc că îl iubesc şi că ţin la el, ci prin fapte… Doh, că deja îmi dau lacrimiile. Mă bucur că am scris în sfârşit un articol despre tatăl meu.

Cine zicea că dacă începi ziua cu stângu, o continui cu stângu probabil are dreptate în unele zile, dar nu şi în cea de azi… adică ce a trecut, pentru că e trecut de 00:00. Deci chiar dacă am început ziua cu stângul vărsând niţel de suc pe tastatură (iar acuma abia mai merge ”N”-ul, fiind lipicios), restul ce a continuat a fost pentru dreptul…

O plimbărică până în Kaufland cu Alle, o fată de treabă şi o bună prietenă, care o probat aproximativ 10 spray-uri de femei pe mine, apoi 2 creme de bronzat (acuma am o pată la încheietură, la mâna dreapta)… La întoarcere s-a întâmplat ceva funny, în autobuz… Un bărbat cam ”afumat” prinde punga mea de Lays, defapt a lu Alle, după care îşi cere scuze, credea că e momeală pentru peşti =)) După care a început să explice că i se părea o pungă de momeli şi îşi cere scuze şi mai zicea odată şi încă de 10 ori până am ajuns în staţie…

Apoi a urmat o altă plimbare, cu autobuzul, în staţie aşteptându-ne un meci de ”K1” între Gigi Duru, un boschetar care abia stătea ?n genunchi, da’păi în picioare, şi 2 băieţi care probabil îi zisese ceva campionului mondial la băut…

După ce ne-a arătat câteva scheme cu bâta, vai Doamne cât am râs, plimbarea s-a terminat… ALLE a plecat, dar seara nu se termină aici, m-am întâlnit cu foste colege de şcoală cu care am mai stat la un pahar de vorbă, iar seara se inchisese cu un lanţ de artificii!

Am să încep acuma un subiect de mult gândit… prietenii! Ştiţi cum se zice:

”Prietenul la nevoie se cunoaşte’‘, nu ştiu cum e la voi, dar la mine în nici un caz nu stă aşa treaba… Deja numai suport, se dau drept prieteni şi îi ajuţi, apoi când tu ai nevoie de ajutor, susţinere te trezeşti singur…

Acuma stau să mă gândesc… pot să-i numesc prieteni? Doar pentru că îmi petrec timpul cu ei? Nu prea cred… nu poţi să te duci la cineva necunoscut şi să-l întrebi ”Salut amice, mă numesc X, hai la un suc.” apoi să îl numeşti prieten. Eu am prieten chiar şi de 9 ani, defapt e doar unul, dar nu ştiu frate, între 4 ochi mă înţeleg ca lumea cu el… apoi când suntem mai mulţi el mă ia la mişto, nu mă bagă în seamă, nu mă mai observă.

Acuma să nu înţelegeţi greşit, eu mă bag în seamă cu cei care-i cunosc, nu stau ca mutălăul şi nu zic nimic… dar să vorbesc şi să nu fiu băgat în seamă, asta e altă treabă…

Prietenii au un rol foarte important în viaţa fiecăruia şi am mai zis asta… Dar această prietenie trebuie câştigată pe parcurs… dar nici pe parcursul a 9 ani? Aiurea…

Am să încerc să mă limitez la adevăraţii prietenii de acuma… sper să citească acest articol cei care mă cunosc în viaţa reală!